x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Bulgaria, pregătită să încheie acorduri cu Kosovo

Bulgaria, pregătită să încheie acorduri cu Kosovo

de Corina Andriuta    |    25 Feb 2008   •   00:00
Bulgaria, pregătită să încheie acorduri cu Kosovo

09:48 • Comunitatea bulgarilor Gora din Kosovo, reprezentată de una dintre cele şase stele pe steagul statului, ar putea deveni una dintre sursele care să asigure exportul de forţă de muncă spre Bulgaria, informeazăl novinite.com. Astfel, bulgaria ar putea deveni prima ţară din UE care demarează relaţii economice cu noul stat.

Comunitatea bulgarilor Gora din Kosovo, reprezentată de una dintre cele şase stele pe steagul statului, ar putea deveni una dintre sursele care să asigure exportul de forţă de muncă spre Bulgaria, informeazăl novinite.com. Astfel, bulgaria ar putea deveni prima ţară din UE care demarează relaţii economice cu noul stat.

RELAŢII. Bulgaria şi Kosovo ar putea semna un acord de muncă în săptămânile următoare, în cadrul căruia un anumit număr de cetăţeni din Kosovo ar putea munci în Bulgaria, a anunţat sâmbătă directorul biroului diplomatic bulgar din Priştina, Nikolai Kolev, într-un interviu pentru postul particular de radio Darik News, din Bulgaria. Kolev a precizat că deja s-a întâlnit cu ministrul Economiei şi Finanţelor, ministrul Energiei şi Resurselor minerale ministrul Culturii, şi ministrul Tineretului şi Sportului din Kosovo: "Cu ministrul Finanţelor din Kosovo am discutat despre cum ar putea Bulgaria să rezolve situaţia şomajului din Kosovo. Kosovo ar putea exporta forţă de muncă spre Bulgaria, întrucât ne confruntăm cu o criză a forţei de muncă. Bulgaria are o politică pozitivă faţă de Kosovo şi de alte ţări din regiune. Aşteptăm adoptarea Constituţiei şi a celor 34 de legi fundamentale care garantează aplicarea planului Ahtisaari".

×
Subiecte în articol: magazin kosovo bulgaria