Cartea de vizită

Cînd eram mult mai tînăr, aveam un amic cu un tupeu teribil. Marian era student la Politehnică, rămăsese repetent vreo trei ani, dar spunea despre el că e un fel de geniu ingineresc, inventatorul apei calde şi al cîrligului de rufe

Cînd eram mult mai tînăr, aveam un amic cu un tupeu teribil. Marian era student la Politehnică, rămăsese repetent vreo trei ani, dar spunea despre el că e un fel de geniu ingineresc, inventatorul apei calde şi al cîrligului de rufe. Jumătate megaloman, jumătate escroc, se dădea deştept, bogat şi om de mare succes, în general.

De multe ori, vrăjeala lui ţinea şi găsea cetăţeni care să-l cinstească sau să-l împrumute cu bani pentru nu ştiu ce inovaţie care va revoluţiona Pămîntul.

Abia apăruseră calculatoarele pe scară ceva mai largă în România. El îşi scosese la imprimantă pe nişte coli A4 de cîteva sute de ori numele lui cu "Ing." în faţă. Decupase colile în pătrăţele şi aşa rezultaseră un fel de cărţi de vizită.

Cred că singura lui invenţie autentică a fost o metodă originală de a agăţa femei. Prindea cu un capsator de un prezervativ o hîrtiuţă cu numele lui şi, cînd voia să se dea la vreuna, îi întindea ritos instalaţia spunîndu-i: "Asta-i cartea mea de vizită!".

Unele fete percutau la aluzia asta şi îi picau în plasă. Dacă altele îi făceau scandal, omul o dădea la întors şi spunea că el, de fapt, e şi voluntar la o asociaţie anti-SIDA şi că, de fapt, luptă împotriva răspîndirii bolilor venerice.

Supărat

În perioada în care mă mai vedeam cu Marian mă părăsise o colegă de-a mea, o fată la care ţinusem. Eram "distrus" de vreo patru-cinci zile, timp în care făcusem diverse beţii de consolare prin oraş. Într-o dimineaţă m-am trezit cu ideea fixă că trebuie să dreg situaţia şi altfel, adică să scot de undeva o tipă nouă. Pe atunci nu exista internet la tot pasul, aşa că singura soluţie era să acţionez direct. Am ieşit în oraş pe la şase seara şi am băut cafele de mi s-a acrit şi mai ales amărît (beau fără zahăr) prin diverse locuri unde ştiam că ies studente din provincie. Am tras ocheade, am încercat să mă bag în vorbă pe la diverse mese, dar parcă nu se lega nimic. Nici măcar un grup de basarabence (în mod normal erau prietenoase şi "cooperante") nu m-a băgat în seamă, cu toate că mă oferisem să le fac cinste cu o sticlă de vodcă şi una de Cola. Nu prea mai ştiam ce să fac, aşa că mi-am luat o sută de rom, pentru idei şi curaj. Se făcuse deja noapte şi mi-a trecut prin cap să schimb locaţia. Am plecat din Grozăveşti şi ajunsesem spre Lipscani, unde aveam de gînd să fac un raid prin varii cluburi. Am aterizat într-unul între timp desfiinţat, care se chema, parcă, "Hard and Heavy".

Plagiatorul

Chiar lîngă bar am văzut o tipă blondă, tunsă scurt, cu mulţi cercei în fiecare ureche (pe atunci era o mare îndrăzneală să ai aşa ceva), care bea bere. M-am dus lîngă ea şi am cerut şi eu vodcă şi i-am atins inteţionat, cu cotul, sticla. Am cerut scuze şi aşa am reuşit să mă bag în vorbă. Şi ea lucra tot în presă, la un săptămînal concurent cu ăla la care combăteam eu în perioada respectivă. După vreo jumătate de oră de dialog zbierat (muzica era foarte tare) mi-a străfulgerat prin minte să încerc metoda de agăţat a lui Marian. Aveam la mine şi prezervative şi cărţi de vizită făcute la muncă. Nu aveam nici un fel de clamă, dar m-am dus la budă, unde am îmbinat cele două elemente cu guma pe care tocmai o mestecam. M-am întors victorios şi i-am spus Sorinei, aşa o chema pe proaspăta mea cunoştinţă, că aş vrea să ne mai căutăm, şi: "Uite cartea mea de vizită!". S-a uitat la mine şi, în loc să-mi ardă o palmă, a zîmbit şi a zis: "Aaaa, domnu’ e un original! M-am prins ce vrei de la început, probabil o să şi capeţi, că mi-a plăcut figura, da’ nu în seara asta, e ultima zi de ciclu. Îţi las număru’ meu de telefon şi ne vedem mîine seară!".

A cerut barmanului un pix, şi-a lăsat coordonatele, a mai stat un sfert de oră şi a plecat, că se făcuse deja înspre două dimineaţa.

Eram relativ mulţumit. Reuşisem să rup blestemul şi să agăţ pe cineva care, culmea, nici nu arăta rău. Am pus biletul în ţipla pachetului de ţigări şi am mai balotat nişte beri, cugetînd la cît de bine o să-mi fie în noaptea următoare. În cele din urmă am constatat că mă ameţisem destul de bine şi am hotărît să o cîrmesc cătinel spre staţia de domiciliu.

De dimineaţă eram uşor mahmur, îmi cam vîjîia capul, dar primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă apuc să caut numărul Sorinei. Nu era nicăieri, lipsea şi bricheta, aşa că am presupus că mi-am uitat la cîrciumă utilajele de fumător şi am renunţat la planurile erotice din seara aia.