Chermeza

Eram la începutul “carierei” mele de jurnalist, undeva în primii ani ’90. Nu ştiu cum mă învârtisem să mă fac un fel de corespondent din Bucureşti al unui ziar din Iaşi.

Dădeam şi multe dude scoase direct din burtă, pe motiv de “nu se prind moldovenii, sunt prea departe”, dar când era vreun eveniment politic important trebuia să fiu prezent. Îmi făcusem o acreditare la Parlament şi din când în când bingăneam cu o autorizare de acces în piept pe la Senat, în fostul sediul al CC-PCR. Nu-mi displăcea foarte tare, pentru că aveau un bufet relativ ieftin şi socializam cu diverşi colegi şi mai ales colege de breaslă.

 

“Bomba”

Într-o seară am aşteptat ca tâmpitul ca un general de la Garda Financiară, Florică îl chema parcă, să arunce în aer Guvernul Văcăroiu cu dezvăluiri năucitoare scoase pe goarnă în faţa aleşilor neamului. Am stat ore în şir ca tembelul, ăia de la Iaşi mă presau să le dau mai repede corespondenţa, să închidă ediţia (ţin minte că mă dotaseră cu un instrument care bipăia, numit pager). Până la urmă, “bomba” s-a dovedit o cacealma, generalul fiind agramat, incoerent şi nereuşind să scoată nimic inteligibil din el. Înjuram de mama focului că am pierdut timpul, dar am scris o ştire pe care am trimis-o prin fax în Moldova. Când să plec, destul de cătrănit, Graţi, o colegă de la un cotidian din Bucureşti, m-a anunţat că e ziua ei şi dă ceva de băut la ea acasă, lângă Piaţa Galaţi, câtorva ziarişti cu care se înţelege bine şi câtorva amici.

Graţi locuia în subsolul igrasios al unui bloc vechi, închiriase două boxe de pivniţă. Nu ştiu cum au încăput atâţia oameni acolo, fiindcă pe lângă ăia cu care venisem de la Senat s-au mai materializat şi colegi de facultate şi vecini ai fetei, eram vreo douăzeci şi ceva de bucăţi cu totul. Gazda a scos pe interval două damigene cu ţuică şi vreo trei canistre de plastic cu vin prost, de la ţară. În scurt timp m-am pilit şi am devenit volubil, îmi trecuse supărarea pe generalul agramat. Am început să mă dau la o altă colegă, Victoria, de la o agenţie de ştiri. Era micuţă, brunetă, semăna cu un raton. Mă atrăgea fiindcă avea ceva parşiv în privire. Când am încercat să o sărut, m-a respins cu un gest ferm şi mi-a arătat degetul inelar pe care era o verighetă. Mi-a spus că e măritată cu Claudiu, un fost coleg de facultate, care se dusese să servească patria timp de şase luni într-o unitate militară. Am fost uşor dezamăgit, dar nu prea mă mai atrăgea altcineva de acolo, aşa că am continuat să-i fac prudent curte Victoriei.

Pe la patru dimineaţa s-a spart gaşca. Cum Victoria stătea cam în aceeaşi zonă cu mine, m-am oferit să o conduc. Când am ajuns în faţa blocului ei am mai avut o iniţiativă erotică şi am sărutat-o, după care m-am invitat la ea la o cafea. Nu a refuzat, dar a spus: “E doar o cafea, fiindcă ai fost de treabă şi m-ai condus, dar nu-mi înşel bărbatul, să nu te gândeşti la altceva”. Cafeaua a degenerat rapid într-o sticlă cu vin roşu băută în bucătăria apartamentului ei. Începusem să ne pipăim, eram amândoi oarecum excitaţi, dar ea făcea din când în când “stop joc” şi ţinea câte un mic discurs despre rolul fidelităţii într-o căsnicie. După vreo oră, totuşi se încinsese. Mi-a zis: “O să te las să bagi doar un deget acolo, fiindcă nu mai suport. Dă-mi mâna.”

Într-adevăr m-am trezit rapid cu arătătorul pe sub fusta şi chiloţii ei. Îşi împlântase degetul meu adânc în ea şi se freca de el. În loc să ne calmăm, bineînţeles, ne-au luat dracii şi mai tare. Până la urmă a fost receptivă la rugăminţile mele fierbinţi să înlocuim degetul cu altceva şi am ajuns rapid în patul ei conjugal. S-a zbuciumat foarte tare, m-a zgâriat şi m-a muşcat, dând dovadă de o căruţă de temperament. Am căzut din pat şi am continuat să facem amor pe parchetul vechi, care scârţâia îngrozitor. La sfârşit eram destul de obosit. Am adormit ca o ulucă de gard, cred că am şi sforăit, fiindcă eram uşor răcit. M-am trezit pe la 11:00 cu o senzaţie ciudată. Fiindcă nu mi-am dat seama din prima unde am aterizat. M-am dus la baie să mă spăl pe ochi, apoi m-am îmbrăcat şi m-am dus să-mi caut gazda. Am găsit-o pe Victoria în bucătărie, vorbea la telefon: “Da, pui, am fost foarte cuminte, soldăţelul meu! Am fost la un chef la o colegă, s-a dat la mine unu’ de la un ziar moldovenesc, dar ştii că nu te-aş înşela niciodată. Vin sâmbătă la tine, cu multe ţigări.”

Nu am vrut să întrerup discuţia, aşa că am plecat discret, fără să îmi iau la revedere. Mă cam durea şi capul şi trebuia să mai comit un text pentru celebra publicaţie din Iaşi.