Michelle şi Barack Obama, Regele Juan Carlos şi Regina Sofia, preşedintele Braziliei susţinut de Pelé, dar şi premierul nipon se află la Copenhaga, de unde în această seară vom afla care este oraşul ce va găzdui cea de-a XXXI-a Olimpiadă a erei moderne.
Chicago, Madrid, Rio de Janeiro sau Tokio? Suspansul e la cote mari, astăzi, la Copenhaga, unde se decide cine va organiza Jocurile Olimpice din 2016.
Atracţia numărul 1 din capitala daneză va fi, fără îndoială, "starul planetar" Barack Obama, comentează presa franceză. Preşedintele american va veni personal la Copenhaga şi va susţine Chicago, care este oraşul natal al lui Michelle Obama. Din delegaţia americană fac parte şi Nadia Comăneci şi Bart Conner.
Regele Juan Carlos şi Regina Sofia, alături de premierul José Luis Rodriguez Zapatero vor încerca să convingă Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) că Madrid e cea mai bună alegere pentru Jocurile din 2016. Prezenţa familiei regale ar putea activa la cote maxime "reţeaua spaniolă" din CIO. Aproape trei sferturi dintre membrii organizaţiei au fost numiţi sub preşedinţia foarte influentului Juan Antonio Samaranch. O şansă bună pentru Madrid, contrabalansată însă de un inconvenient: din 1952, niciodată două Olimpiade consecutive n-au fost organizate pe acelaşi continent. Iar Olimpiada din 2012 va avea loc la Londra....
Preşedintele brazilian, Lula da Silva, flancat de celebrul Pelé, va încerca să demonstreze că Rio de Janeiro e cel mai îndreptăţit oraş pentru a găzdui Olimpiada din 2016. Teoretic, Rio ar avea ceva şanse, pentru că America de Sud n-a mai găzduit până acum o ediţie a Jocurilor Olimpice. "Principalul eveniment sportiv mondial nu poate avea loc de fiecare dată doar în ţările bogate", a declarat Lula da Silva.
Premierul nipon va încerca să obţină un bis pentru Tokio, care a mai organizat Jocurile Olimpice în 1964. Delegaţia niponă mizează pe stabilitatea economică pe care o oferă Japonia şi se laudă că va asigura un public de 100 de milioane de suporteri locali.
PROCEDURA DE ALEGERE
În această seară, la Copenhaga, cei peste 100 de membri ai CIO vor departaja, prin vot, oraşele candidate. La fiecare tur de vot, oraşul care obţine cele mai puţine voturi iese din cursă. Astfel, după cel mult trei tururi de vot, va fi desemnată gazda Olimpiadei din 2016. Jacques Rogge, peşedintele CIO, a avertizat că rezultatul va fi foarte strâns. Două, trei sau patru voturi în plus vor fi cele care vor decide câştigătoarea, a spus Rogge. Iată însă care ar fi avantajele şi dezavantajele fiecărui oraş, în lupta pentru Olimpiadă.
Chicago a fost ales recent cel mai sportiv oraş din SUA. Cluburile sale (Chicago Bulls, Chicago White Sox) şi evenimentele sportive celebre (maratonul de la Chicago) îi asigură un bun "CV". Un dezavantaj ar fi transportul în comun din oraş, cunoscut drept lent şi ineficient.
Madridul se poate lăuda cu o puternică susţinere populară. Juan Antonio Samaranch, fostul preşedinte al CIO, a promis să ajute capitala Spaniei. Numeroasele sale relaţii ar putea fi hotărâtoare în momentul votului. Madridul se sprijină şi pe faptul că 70% din instalaţiile necesare pentru Olimpiadă sunt deja construite. Capitala spaniolă va fi însă dezavantajată de faptul că a primit numeroase critici în ceea ce priveşte structura de organizare şi prezentarea candidaturii, chiar in partea comisiei de evaluare a CIO.
Rio de Janeiro are avantajul că Olimpiada n-a mai fost organizată într-o ţară sudamericană. Dezavantajul este însă că Rio este înconjurat de favelas, mahalele total lipsite de strălucirea care i se cere gazdei unor JO. Ca să nu mai vorbim de problemele de securitate pe care le ridică aceste favelas. Oraşul se confruntă şi cu probleme financiare şi de logistică.
Dintre oraşele aflate în cursa pentru Oliampiada 2016, Tokio a obţinut cea mai bună notă din partea comisiei de evaluare. Capitala niponă a mai găzduit Jocurile din 1964, care au fost un real succes. Tokio mizează şi pe "cartea verde", declarându-se pregătit să creeze cele mai bune condiţii pentru sportivi, din punct de vedere al mediului înconjurător, a spus guvernatorul oraşului Tokio, citat de AFP.
A. Epuran: "Prefer Madridul, dar câştigă Chicago"
Chicago are cele mai mari şanse de a primi învestitura CIO, în opinia directorului sportiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Alexandru Epuran.
"Ca european, aş prefera oricând Madridul. Apropierea este un argument, iar în cazul Madridului costurile logistice legate de participarea României ar fi mai mici. Cunoscând însă procedurile, aş spune că a venit rândul Americii să primească Jocurile, după ce în 2000 acestea au avut loc la Sydney, în 2004 la Atena, în 2008 la Beijing, iar în 2012 vor fi la Londra. În aceste condiţii, cred că lupta se va da între Chicago şi Rio de Janeiro. Părerea mea este că va câştiga Chicago, deşi nu exclud surprizele. Pentru noi ar fi mai bine la Chicago, oraş din emisfera nordică, cu o climă mai apropiadă de cea din România. La Rio sunt probleme cu căldura, cu poluarea, de aceea cred că va fi Chicago", ne-a declarat Epuran, şeful de misiune al României la JO de vară de la Beijing 2008 şi la JO de iarnă de la Vancouver 2010.
La cel de-al 13-lea Congres Olimpic de la Copenhaga, care are loc în aceste zile concomitent cu a 12-a sesiune a CIO, România este reprezentată de Octavian Morariu şi de Ioan Dobrescu, preşedintele, respectiv secretarul general al COSR.
• Vlad Ionescu
Citește pe Antena3.ro