x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ciclonul Nargis a sters de pe faţa pămîntului un întreg oraş

Ciclonul Nargis a sters de pe faţa pămîntului un întreg oraş

de Corina Andriuta    |    06 Mai 2008   •   00:00
Ciclonul Nargis a sters de pe faţa pămîntului un întreg oraş

Ciclonul care a lovit Myanmarul a distrus 95% din locuinţele oraşului Bogalay, unde mai mult de 10.000 de persoane au murit, a anunţat marţi un oficial, relatează rian.ru.

Ciclonul care a lovit Myanmarul a distrus 95% din locuinţele oraşului Bogalay, unde mai mult de 10.000 de persoane au murit, a anunţat marţi un oficial, relatează rian.ru.

DEZASTRU. Majoritatea celor 190.000 de locuitori ai oraşului Bogalay au rămas fără locuinţe după ce ciclonul Nargis a lovit puternic regiunea deltei Irrawaddy, în noaptea de vineri spre sîmbătă, a declarat ministrul protecţiei sociale, Maung Maung Swe, într-o conferinţă de presă. Potrivit unei organizaţii umanitare, ale cărei elicoptere au survolat cea mai afectată zonă, ravagiile provocate de ciclonul Nargis în Myanmar ar putea fi "mai mari decît cele provocate de valurile seismice" din decembrie 2004 din Oceanul Indian. Echipele asociaţiei World Vision "au văzut cadavre din elicoptere, chiar şi de la acea altitudine", a declarat Kyi Minn, consilier la această asociaţie creştină. "Consecinţele catastrofei ar putea fi mai grave decît cele ale valului seismic, pentru că mijloacele de asistenţă limitate sunt îngreunate de dificultăţile de transport", a explicat el. World Vision este una dintre puţinele organizaţii umanitare internaţionale autorizate să opereze în Myanmar. Autorităţile din Myanmar au cerut marţi populaţiei să ia măsuri de prevenire, în condiţiile riscului izbucnirii de epidemii după ciclonul Nargis. Postul de radio controlat de juntă le-a cerut celor şase milioane de persoane din Rangun să "bea apă îmbuteliată şi să protejeze alimentele de paraziţi". Localnicii din Rangun sunt privaţi de apă potabilă şi electricitate pentru a patra zi consecutiv, iar gunoaiele invadează străzile. "Mîncaţi fructe proaspete, folosiţi toalete curate şi aruncaţi gunoaiele", sfătuieşte postul de radio. Este însă puţin probabil că cei 24 milioane de cetăţeni ai ţării vor urma aceste recomandări. Spitalul general din Rangun a fost parţial distrus de ciclon, iar unităţile de oncologie şi cardiologie au dispărut. Televiziunea de stat prezenta marţi imagini cu zone total inundate. Echipe ONU au început să inspecteze sectoarele cele mai afectate, dar distribuirea ajutoarelor este foarte dificilă, a spus un purtător de cuvînt.

×
Subiecte în articol: magazin