CARTE
Fiecare poveste de dragoste este o calatorie.
Best-seller mondial, aflat pe primul loc in topul vanzarilor in tari precum Italia, Germania, Brazilia, Franta, "Zahir" - cel mai recent roman al lui Paulo Coelho, a aparut saptamana trecuta la Editura Humanitas. Concomitent, la Humanitas Multimedia s-a lansat si versiunea audio, lectura lui Florian Pittis. "Zahir" este al optulea titlu dintr-o serie de autor care a inregistrat un enorm succes de public.
ROMANUL. "Zahir", cel mai asteptat roman al lui Coelho, este povestea unui scriitor care descopera ca, avand totul, e posibil sa nu-ti mai ramana nimic. Protagonistul cartii nu are nume, ci doar o poveste. Este un romancier rasfatat de soarta si de public, desi critica nu-l menajeaza. A castigat nenumarate premii, se bucura de privilegii, are bani. Traieste in inima Parisului, sub lumina reflectoarelor. E casatorit de zece ani si are o viata conjugala demna de invidiat. Pana cand Esther, sotia lui, ziarista si corespondent de razboi, dispare intr-o fosta republica sovietica. Pentru romancierul care tocmai scrisese un "tratat" despre casatorie, lovitura e dura. Printre altele, si fiindca ipotezele sunt ingrijoratoare. Asasinat? O retea terorista? In cele din urma, nimic din toate acestea, ci un lucru aparent mai simplu, dar in realitate la fel de complicat: o criza existentiala, din care Esther incearca sa iasa in compania unui prieten misterios si mult mai tanar.
FENOMEN. Paulo Coelho nu este doar unul dintre cei mai cititi scriitori din lume, ci si unul dintre cei mai influenti autori ai acestui secol. Are cititori in mai mult de 150 de tari, cartile i-au fost traduse in 57 de limbi si s-au vandut in peste 60 de milioane de exemplare. Subiectele romanelor lui au depasit sfera literara si au ajuns teme de dezbatere sociala si culturala.
OPERE
PRINCIPALE
|
|
Citește pe Antena3.ro
SCURTA BIOGRAFIE
|
Paulo Coelho, scriitor brazilian, s-a nascut la Rio de Janeiro in 1947. Inainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. Desi profund atasat de Brazilia natala, romanele lui dezvolta drame universale, valabile oriunde si pentru oricine, ceea ce explica primirea entuziasta de care se bucura pe toate meridianele.
|
SEMNALE EDITORIALE |
O istorie fascinanta a pietrelor pretioaseEditura Tritonic. "Intreaga istorie a omenirii poate fi privita prin sclipirea pietrelor scumpe" - crede autoarea Galia Maria Gruder. Crime, dragoste, istorie, pasiune, iata ce putem gasi in acest volum care priveste destinul refractat prin limpezimea pietrelor scumpe. "Zei si spiridusi, eroi de mit si de basm, cavaleri si trubaduri, magi si alchimisti, regi si imparati, sahi si califi, conchistadori si pirati, eroi reali si plasmuiti", cu totii sunt cuprinsi intr-o lucrare bine finisata... o bijuterie.TuaregEditura Polirom. Roman pasionant, adevarata epopee inchinata uneia dintre cele mai stranii populatii de pe pamant, "Tuareg" a fost tradus, in peste 20 de tari, aflandu-se ani in sir pe lista de best-selleruri in Germania si SUA. Autorul Alberto Vazquez-Figueroa spune povestea nobilului Gacel Sayah, stapanul absolut al unei zone in desert. In ziua cand in tabara lui ajung doi fugari, respectand legea sfanta a ospitalitatii, le ofera adapost. Ceea ce el nu stie este ca aceasta ospitalitate il va tari in mijlocul unor intamplari tragice.TeatruEditura Curtea Veche. Colectia Byblos ne propune un volum de teatru semnat Mario Vargas Llosa (Domnisoara din Tacna; Kathie si hipopotamul; Chunga). "Teatrul si imagistica acestuia constituie, sunt sigur, un gen privilegiat care are posibilitatea sa reprezinte nelinistea acelui labirint de ingeri, demoni si minuni care nu este altceva decat salasul dorintelor noastre", crede autorul. "Daca in Lima anilor â50, orasul in care am inceput sa scriu, ar fi existat o miscare teatrala, este foarte probabil ca, in loc de romancier, sa fi devenit dramaturg."AssassiniEditura Rao. In 1982, la Vatican, conclavul cardinalilor s-a adunat in jurul Papei aflat pe patul de moarte. Intr-o manastire, un document primejdios este pazit cu grija. In timp ce intr-o capela din Princeton, New Jersey, o maicuta este ucisa. Cand fratele ei, avocatul Ben Driskill, isi da seama ca biserica nu va deschide niciodata o ancheta cu privire la moartea ei, preia el insusi initiativa si descopera un secret exploziv: Assassini, o fratie straveche de ucigasi. |