Colţul întunecat

Pe vremuri frecventam o cârciumă care mai există şi azi, situată într-un beci de pe Lipscani. Înăuntru se ascultau metale grele şi foarte grele, se bea votcă pe rupte şi era o fumăraie îngrozitoare. Îmi petreceam multe seri acolo, cu o gaşcă de prieteni. În timpul săptămânii, când nu era foarte înghesuială, cuplurile care veneau vânau o masă aflată într-un colţ întunecat de lângă budă, suită pe un fel de piedestal şi protejată de un soi de gărduleţ.

Pe vremuri frecventam o cârciumă care mai există şi azi, situată într-un beci de pe Lipscani. Înăuntru se ascultau metale grele şi foarte grele, se bea votcă pe rupte şi era o fumăraie îngrozitoare. Îmi petreceam multe seri acolo, cu o gaşcă de prieteni. În timpul săptămânii, când nu era foarte înghesuială, cuplurile care veneau vânau o masă aflată într-un colţ întunecat de lângă budă, suită pe un fel de piedestal şi protejată de un soi de gărduleţ.

De fiecare dată când mă duceam să descarc berile băute, pe lângă muzică auzeam diverse zgomote sugestive din "separeu". Mă întrebam dacă junii campaţi acolo chiar o pun sau se desfăşoară doar giugiuleli nevinovate.

Vin roşu
Ajunsesem la locul cu pricina într-o seară de miercuri. Mai erau pe poziţie vreo doi colegi de serviciu, un prieten pe care-l ştiam de la mare şi o mulţime de fete, printre care şi Mădălina, o ziaristă pe politic, destul de durdulie, cu sâni mari şi ochi verzi, foarte vioi. Îi pusesem gând rău de ceva mai multă vreme, aş fi avut chef să-i fac ceva. Era toamnă, aşa că distinsa societate de băutori era în tranziţia de la bere la votcă şi bea vin roşu. Mi-am luat şi eu o sticlă şi m-am amplasat strategic lângă Mădălina. Era şi an electoral, 2004, aşa că toţi vorbeau despre Stolojan, Băsescu şi Adrian Năstase, disecau politica şi tăiau beţe de chibrit în paişpe. Mădălina, în calitate de "specialistă", le ştia pe toate şi perora foarte doct despre fiecare candidat în parte, despre cum va juca Vadim Tudor sau ce combinaţie vor face ungurii să se menţină în continuare la guvernare. Eu îi dădeam apă la moară şi îi ridicam mingi la fileu. Deşteptăciunile de cârciumă au ţinut mult şi bine, fiecare comesean dădea senzaţia că ştie ce se va întâmpla la alegeri şi ce o să iasă după. De pe la unsprezece, fiind în timpul săptămânii, oamenii au început să se retragă. Cu puţin înainte de miezul nopţii mai rămăsesem doar eu cu Mădălina, pe care o ţinusem acolo fiindcă mă dădeam foarte interesat să aflu de la ea mersul ţării şi pulsul electoratului. Am mai luat de la bar o sticlă de vin, tot roşu, şi i-am spus fetei că mă cam zgârie pe ochi lumina şi ar fi bine să mergem la masa din colţul întunecat. A zis că e o idee bună şi ne-am cocoţat acolo.

Obscuritate
Ajunşi la întuneric nu am atacat direct. Am mai conversat vreo zece minute despre cât de mult poate influenţa scrutinul Ion Iliescu şi în favoarea cui, fiindcă se zvonea că şi-a răcit relaţiile cu Năstase. În timp ce discutam despre asta mă tot împingeam înspre ea, îi mai scăpam din când în când o mână pe picior sau, făcând gesturi largi, îi atingeam ca din întâmplare ţâţele bine reprezentate. Nu părea să îi displacă, ba chiar puteam să disting, în obscuritate, un zâmbet destul de mulţumit. Am sărutat-o apăsat pe gură şi i-am băgat mâna pe sub bluză, unde am dat de nişte sfârcuri tari. Estimp. În mod surprinzător, ea a reuşit cu multă dexteritate să-mi descheie cureaua şi să-mi dea jos nădragii. M-a întins pe spate, pe bancheta din lemn de lângă masă, şi-a lăsat în vine ciorapii şi chiloţii şi m-a încălecat. Se mişca destul de bine, în ciuda poziţiei incomode. Dacă la început eram destul de inhibat, la un moment dat am "decolat" şi am început să nu mă mai gândesc ce se poate întâmpla dacă dă cineva peste noi. Am finalizat după vreun sfert de oră, cu un semimuget, scos în aşa fel încât să fie acoperit de Pink Floyd, care se auzea din boxe. După ce mi-am făcut ţinuta decentă la loc, am întrebat-o pe Mădălina cum a sărit aşa pur şi simplu pe mine.

Mi-a răspuns: "Ce naiba, mă! Treci pe aici de atât timp şi nu ştii că la masa asta se fac toţi ai casei că nu văd dacă se petrece ceva?!".

Spre deosebire de mine, ea s-a echipat cu mişcări molcome, fără să aibă nici o apăsare. Mai voia să mai bem un vin, aşa că m-am dus după încă o sticlă. Îmi era destul de ruşine, dar pe faţa barmanului nu s-a mişcat nici un muşchi. Nici puţinii consumatori rămaşi, toţi nişte obişnuiţi ai locului, nu au avut nici o reacţie. Ajuns înapoi la masă, am băut cuminţi conţinutul sticlei, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi am dat-o iarăşi pe discuţiuni despre combinaţii politice. Mi-am spus că e totuşi mai comod în patul meu de acasă.

Am plecat de mânuţă spre domiciliul meu, unde o invitasem să petrecem restul nopţii. La ieşire, băiatul de la bar mi-a făcut cu ochiul şi a zis "Bine ai venit în club".