x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Comunicatul lui Alexandru Sassu difuzat de Jurnalul TVR a fost cenzurat

Comunicatul lui Alexandru Sassu difuzat de Jurnalul TVR a fost cenzurat

de Jurnalul National    |    15 Oct 2007   •   00:00

Preşedintele-director general al TVR, Alexandru Sassu, a declarat, luni, in faţa Comisiilor de cultură din Parlament, că a fost cenzurat de Rodica Culcer in ceea ce priveşte comunicatul dat publicităţii in jurnalul de la ora 19.00, a doua zi după publicarea materialului referitor la Traian Remeş.

"Acolo s-a intămplat un lucru simplu: doamna Rodica Culcer a dat inceputul şi sfărşitul comunicatului. Partea in care se vorbea de Legea 41 şi de Statutul ziaristului din TVR a fost eliminată, iar ca argumente in favoarea actului dănsei a adus argumentele date de CNA", a spus Sassu.

Intrebat de către parlamentari dacă a fost cenzurat in ceea ce priveşte comunicatul respectiv, Sassu a răspuns afirmativ.

Alexandru Sassu a mai spus că nu a cerut interzicerea materialului privitor la ministrul Remeş şi a subliniat că, in ceea ce il priveşte, nu se poate pune problema cenzurării acestui material sau al sancţionării cuiva in legătură cu apariţia acestui material pe post.

"Nu am cerut nici interzicerea acestui material, nici sancţionarea cuiva, ci am cerut un punct de vedere de la Comisia de etică şi arbitraj internă. Evident că nu era vorba de cenzură atăta vreme căt materialul respectiv a rulat două zile fără să-l opreacă nimeni şi fără să fie sancţionat nimeni", a spus Sassu.

  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin