x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Concertul Pet Shop Boys se amănă pentru 25 noiembrie

Concertul Pet Shop Boys se amănă pentru 25 noiembrie

de Jurnalul National    |    12 Oct 2007   •   00:00

Concertul pe care formaþie britanică Pet Shop Boys trebuia să il susþină pe 19 octombrie, la Sala Palatului din BucureÂşti, a fost reprogramat pentru data de 25 noiembrie, au anunþat organizatorii evenimentului.

Potrivit acestora, concertul a fost amănat din cauza faptului că inmormăntarea managerului trupei, Dainton Connell, va avea loc in pe 19 octombrie, data la care Pet Shop Boys trebuiau să concerteze la BucureÂşti. Connel a murit pe 5 octombrie, intr-un accident care a avut loc la Moscova. Procedurile de repatriere a corpului neinsufleþit au dus la amănarea inmormăntării pănă săptămăna viitoare.

Din respect pentru unul dintre cei mai vechi angajaþi ai lor, dar Âşi prieten apropiat, Neill Tennant Âşi Chris Lowe trebuie să participe la slujba de inmormăntare.

Concertul reprogramat va avea loc duminică, 25 noiembrie, in aceeaÂşi locaþie, iar biletele văndute pănă acum rămăn valabile. Aceasta este prima data in care Sala Palatului va fi libera pentru concert. Schimbarea locaþiei ar fi dus Âşi la schimbarea biletelor, ceea ce ar fi cauzat Âşi mai mult disconfort fanilor.

Pentru cei care au cumparat bilete dar nu pot participa la concertul reprogramat in noiembrie, contravaloarea biletelor va fi returnată.

  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin