Covorul

Lucram în redacţia unui săptămînal unde eram relativ prost plătit. Era o toamnă liniştită şi eu eram ceva mai tînăr decît acum, fiindcă povestea de mai jos s-a întîmplat într-un timp în care mai utilizam încă maşini de scris. Fumam ţigări Carpaţi fără filtru şi ţăcăneam cu două degete în clapele maşinii toată ziua.

Lucram în redacţia unui săptămînal unde eram relativ prost plătit. Era o toamnă liniştită şi eu eram ceva mai tînăr decît acum, fiindcă povestea de mai jos s-a întîmplat într-un timp în care mai utilizam încă maşini de scris. Fumam ţigări Carpaţi fără filtru şi ţăcăneam cu două degete în clapele maşinii toată ziua. Sediul revistei cu pricina era într-o casă veche, pe o stradă liniştită de pe lîngă Parcul Icoanei. Parchetul scîrţîia groaznic atunci cînd umbla cineva prin cameră şi pereţii erau scorojiţi, dar biroul meu avea ieşire spre o terasă unde pierdeam timpul bînd o bere sau o cafea, în aşteptarea inspiraţiei.

Într-o după-amiază mă apucasem să transcriu, fără chef, un interviu cu unul dintre şefii unui partid de intelectuali aflat în acel moment pe val. Bineînţeles, azi şi partidul, şi liderul sînt ieşiţi în decor de multă vreme. Mă săturasem de fineţurile politice ale interlocutorului, aşa că am închis la jumătatea discuţiei reportofonul mare cu care eram dotat, mi-am luat o bere din frigiderul hodorogit care stătea pe hol şi am ieşit pe terasă. Am văzut într-o lumină destul de blîndă cum, în curtea vecină, o doamnă cam la treizeci şi ceva de ani, blondă, cu piept lăsat-generos spăla un covor. Era îmbrăcată în tricou şi pantaloni scurţi, iar lîngă covor era o pereche de şlapi. O ştiam din vedere, ne salutam ca între vecini, căci funcţionam în casa veche de peste un an. Stătea în patru labe şi făcea spume cu detergent şi o perie de sîrmă. Nu ştiu de ce, mi-a trecu prin minte cîntecul de cătănie "Suflecată pîn’ la brîu, ducea rufele la rîu!". Imaginea era deosebit  de relaxantă, uşor erotică, aşa că mi s-a dus cu totul pofta de muncă. Am golit cu mişcări destul de lente recipientul pe care-l aveam în mînă şi am luat hotărîrea eroică să termin interviul a doua zi de dimineaţă. Mi-am strîns efectele personale şi am plecat. Trecînd prin faţa curţii cu covor, m-am mai uitat o dată lung la doamna care revenise în poziţie bipedă, semn că terminase cu frecatul.

Ajutor

Ea a ridicat ochii şi a spus: "Vecine, mă ajuţi să aduc şi alălalt covor din casă?! Soţu’ a trebuit să plece după ce m-am apucat de curăţenie şi e greu covoru’!". Mi-a explicat că bărbatul ei, care era şofer la o firmă de distribuţie, îi spusese că o să vină să o ajute, dar o sunase să-i spună că trebuie să plece într-o cursă neprevăzută şi nu mai ajungea acasă în seara respectivă. Amabil, am fost de acord să dau o mînă de ajutor. M-a făcut să mă decid faptul că doamna avea tricoul ud, mulat pe corp şi şortul aşijderea. Am intrat în casa cu miros de stătut şi am rulat un covor oltenesc, plin de praf. Mi-am rupt spinarea cu el, l-am pus pe o bară, ba chiar l-am şi bătut, după care l-am întins pe jos. Ulterior mi-am scos tricoul şi la indicaţiile preţioase ale vecinei am încercat să-l pun pe cel ud la uscat, tot pe bară. M-am dezechilibrat puţin şi m-am trezit recuperat din cădere de blondă, care m-a strîns la piept. I-am simţit sînii şi eram uşor excitat. Mulţumită de ce treabă făcusem, mi-a spus să luăm o pauză, că are nişte bere pusă la rece în casă. Mai întîi am stat cuminte pe un scaun vechi din bucătărie, apoi, fără prea multe texte, m-am apropiat de femeia care stătea în picioare şi am sărutat-o. Ea a simulat surprinderea, ba chiar o vagă opoziţie, după care m-a luat de mînă şi m-a pilotat spre dormitorul conjugal, aflat, datorită curăţeniei, într-o oarecare stare de răvăşeală. M-a împins în pat, a reuşit să-mi tragă jos nădragii destul de repede şi, după un scurt dar cuprinzător preludiu oral, s-a apucat să mă călărească. După pofta cu care a făcut-o mi-am dat seama că domnul soţ mergea destul de des în curse neprevăzute şi o cam neglija. Între gemete mi-a spus: "Ieşi cînd simţi că vine, fereşte-mă!". La sfîrşit, eram amîndoi cuprinşi de o mare lentoare şi nu prea mai aveam ce să vorbim, tăceam oarecum jenaţi. Mi-a comunicat destul de sec faptul că se făcuse tîrziu şi nu mai are chef să se ocupe şi de al doilea covor, că o să-l rezolve a doua zi, cînd se întoarce bărbat’ său. M-am îmbrăcat şi i-am zis politicos că mai poate conta pe mine dacă are nevoie de ajutor gospodăresc. I-am lăsat un număr de telefon de la redacţie, scris pe un bilet de autobuz pe care-l găsisem în buzunar. Nu m-a sunat niciodată. După ce am plecat, mi-am dat seama că nici nu ştiam cum o cheamă. Vreme de cîteva luni, cît am mai lucrat în acelaşi loc, ne-am mai ciocnit accidental şi ne-am rezumat la "bună ziua". Mi se părea, cînd ne salutam, că roşea uşor sau poate aşa îmi plăcea să cred.