x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cum ne epuizăm la serviciu

Cum ne epuizăm la serviciu

de Sînziana Stancu    |    21 Oct 2009   •   00:00
Cum ne epuizăm la serviciu
Sursa foto: /Stockxpertcom

Abia a trecut de prânz şi te simţi deja obosit? Ai lucrări de terminat până la sfârşitul programului şi eşti de pe acum epuizat? Ghici cine ţi-a furat energia!



Deşi nu bănuieşti, primii hoţi sunt toate sursele de informare şi comunicare, de la e-mail până la telefonul mobil, care, teoretic, ar trebui să îmbunătăţească munca şi să crească productivitatea. Dar, dacă te opreşti din lucru frecvent ca să răspunzi la telefon, să trimiţi mesaje scrise, să citeşti şi să trimiţi e-mail-uri, să controlezi mesageria vocală, să stai cu urechea ciulită la bip-uri sau să comunici pe messenger, atenţia e distrasă, puterea de concentrare scade şi, pe nesimţite, toate aceste "gadget"-uri îţi fură energia.

Soluţia ar fi să întrerupi funcţionarea lor în timpul celor mai productive ore ale programului tău de lucru şi să încerci să verifici mail-ul şi mesageria vocală din oră-n oră, dacă e neapărat nevoie. Dacă nu, la intervale mai mari, înainte de pauza de masă sau spre sfârşitul programului, scrie Laura Stack, autoarea lucrării "The Exhaustion Cure".

Şi plictiseala e un hoţ de energie. Monotonia scade motivaţia şi oboseşte mai rău decât o activitate complexă, dar încheiată cu un rezultat bun. Chiar şi o mică victorie susţine energia psihică. Remediile pentru activităţile monotone ar fi oferirea unei autorecompense după terminarea lor sau cooptarea unui partener "de suferinţă" într-o întrecere "cine termină mai repede ce are de făcut".

DEZORDINEA SPERIE
Mormane de hârtii, rafturi aşezate aproape de biroul de lucru, cutii ticsite cu dosare, broşuri, ziare şi reviste răspândite, fără a mai pune la socoteală frigiderul, pe care oricum mai zace ceva, sau filtrul de cafea şi multe altele sau coşul de gunoi şi cuierul... Toată această aglomerare de obiecte într-un spaţiu relativ mic obosesc creierul şi provoacă anxietate. Soluţia pentru a scăpa de tot disconfortul este una singură şi sigură, valabilă atât la birou, cât şi acasă: ordine şi curăţenie.

De asemenea, aerul închis sau odorizat cu substanţe chimice (detergenţi şi parfumuri de cameră) oboseşte creierul şi e sursă de toxine. Lumina artificială mănâncă şi ea din energia noastră şi poate provoca uşoare stări de depresie. Cel mai bun remediu pentru a ne energiza şi trupul şi mintea e o plimbare zilnică de minumum 20 de minute în soare şi aer curat. Soarele reglează ceasul nostru biologic. În zilele neînsorite, la fel de eficientă este şi plimbare "la lumina zilei".

BURTA PLINĂ LENEVEŞTE
Poziţia defectuoasă în scaunul de birou şi în faţa calculatorului face ca muşchii să se încordeze şi sângele să nu mai circule în voie. Astfel, creierul se oxigenează mai greu, picioarele amorţesc, iar mâinile, mai ales cele ocupate cu tastatura computerului, "atârnă" mai greu. Oboseala se instalează uşor şi e dublată de senzaţia de inconfort. În scaunul de lucru, spatele trebuie să stea drept, picioarele să facă unghi drept la articulaţia genunchiului şi cu trunchiul, la fel şi coatele, dacă se lucrează la computer.

După fiecare oră e bine să vă ridicaţi şi să faceţi câţiva paşi, să priviţi pe fereastră, să inspiraţi adânc şi să faceţi mişcări uşoare din cap şi umeri, pentru a vă dezmorţi. Un pahar cu apă e binevenit.

Atenţie şi la mâncare! Într-o zi de lucru nu cade bine un prânz copios, luat într-un restaurant, mai ales către 3:00 după-amiază. Stomacul va avea mult de lucru cu digestia, iar sângele se duce mai mult la abdomen, în detrimentul creierului. Mâncarea ideală la serviciu constă în sandvişuri, salate şi fructe şi e bine să se mănânce la intervale de câte patru ore.

×
Subiecte în articol: magazin