Dintele

Măriuţa era un personaj interesant. Pe cînd eu aveam douăzeci şi ceva de ani ea sărise de treizeci şi nu făcea mare lucru. Începuse o groază de facultăţi, pe care le dusese maximum pînă în anul trei. Avea un copil făcut cu nu se ştie cine, pe care-l lăsase în grija unor rude îndepărtate, la propriu şi la figurat, din Ardeal.

Măriuţa era un personaj interesant. Pe cînd eu aveam douăzeci şi ceva de ani ea sărise de treizeci şi nu făcea mare lucru. Începuse o groază de facultăţi, pe care le dusese maximum pînă în anul trei. Avea un copil făcut cu nu se ştie cine, pe care-l lăsase în grija unor rude îndepărtate, la propriu şi la figurat, din Ardeal.


Îşi ducea existenţa cu un soi de inconştienţă, făcînd te miri ce combinaţii să se lipească prin diverse cămine studenţeşti. Nu avea nici un serviciu stabil şi încerca să mai scoată un ban făcînd tehnoredactare pe calculator, treabă la care se pricepea cît de cît.

Atîrnătoarea

Apărea, printr-o coincidenţă bizară, de fiecare dată cînd luam salariul sau eram în bani, în cîrciumile în care mă strîngeam cu prietenii mei. Se instala la masa noastră şi cerea o bere, un hamburger, o atenţie, o măslină, subînţelegîndu-se că trebuie să plătim noi. Dacă vreunul mîrîia ceva, întorcea un zîmbet plin de carii şi spunea că se va revanşa în curînd, fiindcă tocmai aşteaptă să se petreacă o ipotetică tranzacţie cu pămînturi, pe care trebuie să o facă ai ei, la ţară. Ne obişnuiserăm cu ea, ba chiar ajunseserăm să credem că e un fel de mascotă, că ne aduce noroc. În mod normal, în serile în care apărea pe capul nostru reuşeam să agăţăm "prospături" sau se iveau tot felul de oportunităţi de afaceri din care mai pica un venit suplimentar. Ne-am mirat foarte tare cînd, brusc, a dispărut din raza de acţiune a mea şi a prietenilor mei. Am pus tot felul de întrebări unde a dispărut, ne era frică să nu se fi îmbolnăvit din cauza vieţii alandala pe care o ducea. Pînă la urmă, o fată care stătea în acelaşi cămin cu ea ne-a spus că se angajase la o firmă de imobiliare şi că se luase foarte în serios, plimba toată ziua clienţi pe la case scoase la vînzare. Cică se îmbrăca prună şi adoptase un "limbaj profesional". Mai tîrziu, aceeaşi tipă ne-a spus că reuşise să scoată oarece bani şi îşi închiriase un apartament cu două camere într-o zonă nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Revenire spectaculoasă

Vreo doi ani nu am mai avut veşti despre ea. Într-o zi de vară, în timp ce mă plimbam, după-amiază prin zona Tineretului, am auzit că mă strigă o voce de femeie. M-am întors şi am dat peste un personaj mic de statură, în "ţinută business". Cu greu am recunoscut-o pe Măriuţa. Avea un aer oficial şi plimba sub braţ o mapă plină cu tot felul de acte. A ţinut să-mi spună cît de mult aprecia faptul că am ajutat-o în perioada ei de sărăcie şi m-ai invitat la o bere compensatorie. Plin de mîndrie, m-am oferit să fac eu cinste. Am campat pe o terasă din apropiere.

Mi-a povestit că începuse să se priceapă la vîndut-cumpărat case şi terenuri, ba chiar că în urmă cu puţin timp dăduse un tunuleţ. Intermediase o afacere cu un "intravilan" mare într-o comună suburbană a Bucureştiului, chestie pentru care se alesese cu un comision de douăzeci de mii de euro, sumă foarte consistentă pentru epoca respectivă. Plănuia să-şi tragă o casă cu un credit bancar şi să-şi aducă, în sfîrşit, fiul lîngă ea. Mulţumirea maximă era însă că începuse să-şi pună dinţii la un stomatolog scump: "Mai ţii minte ce gură naşpa aveam? Acum am ceva provizoriu, o să coste cu totul vreo cinci sute de euro, da’ o să fiu ca nouă!". Spre exemplificare mi-a tras un zîmbet de un alb imaculat.

Am mai stat un car de vreme, disecînd ce s-a întîmplat cu tot felul de prieteni vechi. Am constatat că-şi păstrase obiceiul să bea destul de mult. Spre seară, nu ştiu ce a fost în capul meu, dar am început să mă dau la ea. Părea cooperantă, ba chiar se întreba cum de nu ajunsesem noi să facem ceva cu multă vreme înainte.

Am luat un taxi spre casa mea. În maşină, aşezaţi amîndoi pe bancheta din spate, ne-am pupat de zor. Dezinhibaţi de alcoolul de la bord, fără prea mare jenă faţă de şofer, o mîngîiam pe sub fusta de afaceri. Ajunşi la destinaţie, am plătit cu o singură mînă, lăsînd o şpagă generoasă şi am ieşit înlănţuiţi din maşină. Pe cînd taximetristul demara în trombă, iar noi făcusem o pauză de respirat, am simţit că am un corp străin în gură. Aproape instantaneu am simţit un gust profund de ciment dentar, amestecat cu ceva putrefact. Înainte să mi se aplece am apucat să-i întind Măriuţei, ca un gentleman, premolarul căzut din lucrarea provizorie. A plecat pe muteşte în timp ce eu mă ţinam cu o mînă de burtă şi cu alta de gardul unui vecin. Aşa a murit, din faşă, o potenţială relaţie erotico-imobiliară. Din cauza asta, poate, nu sînt acum la curent cu ultimele fluctuaţii de preţ ale terenurilor din Pantelimon.