La ora când citeşti aceste rânduri, probabil că deja te-ai topit sub soarele arzător (maximă de -1 spune weather.com) sau te-au dat jos aurolacii, ori, pur şi simplu, ca la circ, au venit câinii de pe lângă Casa Presei şi te-au savurat. Află despre noi că suntem bine sănătoşi, încă te avem în creieri sub diverse forme. Ţara este aşa cum ai lăsat-o, plus un bonus (scuză-mi cuvântul capitalist) de zăpadă şi frig, aşa cum numai maica Siberie poate da. Rubla nu mai merge pe aici, însă fraierii ăştia continuă să depindă de gazul pe care tovarăşul Putin îl trimite.
Armata lor e încă echipată cu Kalaşnikoave, ca să nu mai vorbim de tancuri, paraşute şi transmisiuni. Votca este în continuare aliment de bază, iar trenurile au întârzieri mari. Membrii Partidului Comunist s-au infiltrat în toate partidele, aşa că acum îi putem ţine pe toţi sub control sub o aparenţă democratică.
Volodea, te pup, mai vorbim noi...
P.S. Dacă nu ştiaţi despre ce e vorba, marţi, în faţa Casei Presei, artista vizuală Ioana Ciocan a avut iniţiativa de a amplasa pe soclul care ne-a făcut pată pe creier în ultimii 20 de ani o replică din arpacaş, orez, bomboane Cip şi ciocolată a lui Vladimir Ilici Lenin. De unde se vede că există o legătură strânsă între dulciuri şi comunism: dăunează grav sănătăţii.