Mare lupta mare pentru capitanul nationalei de fotbal a Romaniei, Cristian Chivu. In ultimele zile, impresarul Ioan Becali a fost âcurtat" intens de reprezentantii celor trei cluburi interesate de serviciile romanului.
Mare lupta mare pentru capitanul nationalei de fotbal a Romaniei, Cristian Chivu. In ultimele zile, impresarul Ioan Becali a fost âcurtat" intens de reprezentantii celor trei cluburi interesate de serviciile romanului. Pana si ziarele de pe langa formatiile aflate âin petit" s-au implicat, mai mult sau mai putin adanc, in chestiunea transferului. Bunaoara, directorul sportiv al âtulburatilor" de la Real Madrid, Pedrag Mijatovici, l-a sunat pe reprezentantul lui Cristi Chivu, Ioan Becali, pentru a-si confirma intentiile âcat se poate de serioase", daca ar fi sa ne luam dupa jurnalistii de la cotidianul âAs".
REAL... Potrivit sursei citate de agentia Mediafax, Mijatovici i-a telefonat marti lui Ioan Becali pentru a cunoaste pozitia fotbalistului. "Real Madrid, prin intermediul lui Franco Baldini (pare-se prieten al jucatorului...), a discutat in repetate randuri cu fotbalistul, in ultimele saptamani, iar romanul a spus ca da prioritate madrilenilor in fata ofertelor de la FC Barcelona sau Inter Milano. Totusi, situatia confuza de la Real a provocat reticenta jucatorului. Din aceasta cauza, Mijatovici i-a cerut lui Becali ca acesta sa fie calm inainte de a lua o decizie. Procuratorul a promis ca va astepta cateva zile, dar a avertizat ca Barcelona si Inter vor sa incheie transferul cat mai repede", noteaza âAs".
...BARCA... Nu cumva sa credeti ca partea adversa a stat cu mainile in san. Cotidianul catalan âSport" scrie ca reprezentantul lui Cristian Chivu, acelasi Ioan Becali, a confirmat la postul âCom Radio" existenta a trei oferte pentru fundasul celor de la AS Roma, impresarul subliniind ca apele se vor limpezi in decurs de o saptamana. Conform gazetarilor din Catalunia, directorul sportiv al gruparii AS Roma, Daniele Prade, a aterizat marti seara in orasul lui Joan Laporta si s-a dus glont la un restaurant cunoscut din Barcelona, pentru o âreuniune" la care au mai participat directorul sportiv de la Barca, Txiki Begiristain si vicepresedintele Ferran Soriano.
...SAU INTER? Ca sa nu se lase mai prejos, colegii de breasla din Italia sustin ca fundasul roman si impresarul sau âau fost foarte multumiti de felul in care au fost tratati de oficialii lui Inter Milano, dupa ce chiar patronul Massimo Moratti i-a invitat la el acasa. Acum, cei doi asteapta un gest similar de la Barcelona sau Real." Multumit 100% s-a declarat insa atacantul Cyrill Thereau, transferat de la Steaua la Anderlecht Bruxelles, asta dupa ce Gigi Becali ne-a facut tuturor âo aroganta", lasand sa se inteleaga ca Thereau va ateriza la Bruges. Publicatia âLa Derniere Heure" subliniaza faptul ca francezul este fericit pentru ca negocierile au luat sfarsit, gruparea belgiana reprezentand pentru el âcel mai inalt punct".
ANDERLECHT. "Sunt foarte multumit ca totul a decurs bine. Pretul cerut de Steaua a blocat multe cluburi, printre care si FC Bruges. M-as fi dus acolo pentru antrenorul Jacky Mathijssen, pe care-l apreciez foarte mult. Cand am auzit ca Anderlecht si-a manifestat interesul pentru mine, in urma cu trei sau patru zile, am ales foarte repede. Din punct de vedere sportiv, acesta este varful. In Franta am avut contacte concrete cu Auxerre si putin cu Sochaux", a mai precizat fostul varf al ros-albastrilor. Thereau a semnat un contract pe patru ani, dupa ce a trecut testele medicale. Potrivit ziarului belgian, pretul de transfer a fost de aproximativ 2 milioane de euro, un anumit procent urmand sa mearga la Charleroi, fostul club al atacantului. Conform FC Steaua, pretul obtinut in urma transferului este de 2,9 milioane de euro.