x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Film - Garfield pleaca in Marea Britanie

Film - Garfield pleaca in Marea Britanie

de Sebastian S. Eduard    |    25 Aug 2006   •   00:00
Film - Garfield pleaca in Marea Britanie

Cel mai iubit motan se intoarce cu noi aventuri

Cel mai iubit motan se intoarce cu noi aventuri Daca va era dor de celebrul motan, in aceasta saptamana il puteti vedea, in avanpremiera. Garfield se intoarce cu o noua serie de aventuri.

CALATORIA. Garfield, motanul preferat al Americii, vine in Europa! El va calatori peste lacul cel mare (alaturi de tovarasul sau canin, Odie) pentru a-i face o surpriza stapanului sau, Jon Arbuckle (Breckin Meyer), aflat la Londra pentru a o cere in casatorie pe iubita lui, medicul veterinar Liz Wilson (Jennifer Love Hewitt). Pe taramul lui Big Ben, al Palatului Buckingham, al Scotland Yard-ului si al pestelui cu cartofi, invazia lui Garfield in Marea Britanie ia dimensiunile unei povesti precum "Print si cersetor".

Fara sa vrea, Garfield ajunge in locul lui Prince, o pisica regala (si, ce noroc, exact sosia lui!), care tocmai a mostenit Castelul Carlyle de la stapana lui care a murit, Lady Eleanor. Aceasta mostenire este o mare dezamagire pentru nepotul ei, maleficul Lord Dargis (Billy Connolly).

Traind pe picior mare, ca Pisica din Carlyle, Garfield are un majordom, Smithee (Ian Abercrombie), si o multime de servitori si supusi, printre care Winston, un bulldog (foarte) englez; McBunny, un iepure scotian; Nigel, o nevastuica indiana; Bolero, un taur spaniol; Claudius I, un soricel care citeaza mereu din Shakespeare, si Christophe, o gasca din Franta.

VIATA ROZ. Intre timp, Prince traieste viata simpla a unui motan obisnuit, mergand prin pub-uri cu Jon si Odie, si gustand pentru prima oara, in viata lui magnifica, lasagna… Si ii place la nebunie viata asta. Garfield, insa, incepe sa aiba probleme. Lord Dargis, care este urmatorul mostenitor al castelului, vrea sa-l faca sa dispara pe motanul Prince/Garfield. Iar lumea minunata in care ajunsese Garfield se transforma intr-un cosmar, in aceasta poveste a celor doi motani. La noi in tara, au aparut la Editura RAO, primele noua albume cu benzi desenate din seria Garfield.

VIDEO & DVD
TINUTUL DIN NORD. O slujba decenta cu care sa le asigure un trai bun copiilor ei. Asta este ceea ce si-a propus Josey Aimes, insa ceea ce primeste sunt amenintari, insulte, injosiri, atacuri si obscenitati. "Ia-o ca un barbat" - , ii spune asprul ei sef. Dar ea o ia precum o fiinta umana - si riposteaza. Charlize Theron o portretizeaza pe Josey in aceasta impresionanta poveste a unei femei care ignora prejudecatile, muncind in periculoasele mine de fier din Minnesota. Ea forteaza barierele legii cu prima acuzatie de hartuire sexuala din lumea clasei muncitoare, cu care apoi va ajunge in instanta.

FIREWALL. Era o zi obisnuita la Banca Landrock Pacific, cand intr-o clipa totul avea sa se transforme intr-un cosmar pentru expertul in IT, Jack Stanfield. Sotia si copiii sai au fost luati ostatici in propria casa.In schimbul lor, Jack trebuie sa fure 100 de milioane de dolari din sistemul ultrasecurizat al bancii pe care el insusi l-a configurat. Acum, rapitorii ii vor urmari fiecare miscare. Vulnerabil, dar si puternic in acelasi timp, Stanfield este interpretat de cunoscutul actor Harrison Ford, in aceasta cursa extrema contracronometru. Paul Bettany joaca in rolul diabolicului "creier" al operatiunii, iar Virginia Madsen (Sideways) o interpreteaza pe sotia lui Stanfield, care ignora teroarea dezlantuita in jurul ei, pentru a-si proteja copiii. Dar le scapa un amanunt: disperarea unui om care nu mai are nimic de pierdut.
×
Subiecte în articol: garfield