Victoria XV-lui "Trandafirului" in fata coechipierilor mult laudatului Sebastien Chabal, a fost urmata, 24 de ore mai tarziu, de infrangerea suferita de "pumele" argentiniene in fata sud-africanilor (13 - 37), motiv pentru jurnalistii din tara lui Nelson Mandela sa se declare optimisti in privinta rezultatului finalei programate pe 20 octombrie.
A devenit un loc comun sa spui ca nu te poti considera invingator in fata "Mannschaftului" decat dupa ce fotbalistii din tara cancelarului Angela Merkel s-au urcat in avion. Sintagma, de inspiratiune britanica, se poate aplica si cazul sportului cu balonul oval, e drept ca la scara ceva mai redusa. Si cu un Jonny Wilkinson la 50% din capacitate te pot bate componentii selectionatei Albionului. De adevarul celor scrise mai sus s-au convins si francezii sambata trecuta, cand procentajul reusitelor trecute in dreptul decarului englez a fost chiar de 50%. Daca in prima repriza Wilkinson nu a dat semne ca ar fi conectat la miza partidei, in partea a 2-a a intalnirii vedeta nationalei de rugby a Angliei a punctat de 3 ori, prin doua lovituri de penalitate si un drop-gol, lasandu-i pe "cocoseii galici" cu ochii in copertina ce acopera "Stade de France" (scor final, 9-14)
In cronica sa saptamanala, publicata in "The Times", "Wilko" a marturisit ca a avut emotii mai mari in partida cu elevii lui Bernard Laporte, decat in finala Cupei Mondiale castigate acum 4 ani in fata "cangurilor" australieni: ''Am dormit o ora in noaptea de sambata spre duminica. Genunchii imi ardeau, aveam dureri de stomac si de spate. De asemenea, eram foarte agitat si ma gandeam tot timpul cum va fi aceasta saptamana, ultima a Cupei Mondiale. De vina probabil ca este adrenalina inmagazinata in ultimele zile."
VOM INVINGE! Victoria XV-lui "Trandafirului" in fata coechipierilor mult laudatului Sebastien Chabal, a fost urmata, 24 de ore mai tarziu, de infrangerea suferita de "pumele" argentiniene in fata sud-africanilor (13 - 37), motiv pentru jurnalistii din tara lui Nelson Mandela sa se declare optimisti in privinta rezultatului finalei programate pe 20 octombrie. ''Springboks merg in finala din postura de echipa neinvinsa la actuala editie a Cupei Mondiale, si vor avea un avantaj psihologic in fata englezilor, pe care i-au zdrobit cu 36-0 in primul tur al competitiei", titreaza cotidianul "The Star", care adauga ca sud-africanii nu pot decat sa castige sambata, "in fata unei echipe engleze de o sufocanta mediocritate".
Spre deosebire de insulari, dupa necesara zi de pauza componentii reprezentativei Africii de Sud se pare ca vor beneficia de o saptamana cu antrenamente ceva mai "usoare", staff-ul tehnic dorind sa-i menajeze inaintea finalei. "Nu vor mai exista sedinte duble sau suplimentare de pregatire. Oricum nu se mai poate face mare lucru acum, ci doar mici ajustari. Cel mai important este sa asiguram prospetimea jucatorilor pentru partida de sambata seara. Au mai existat, in trecut, prelungiri la finalele de Cupa Mondiala, asa ca nu vrem sa-i fortam prea tare pe jucatori in aceasta saptamana", a declarat antrenorul Jake White.