x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Franţuzoaicele, exemplu pentru cum să îmbătrâneşti frumos

Franţuzoaicele, exemplu pentru cum să îmbătrâneşti frumos

de Corina Andriuta    |    19 Iul 2010   •   00:00

Degradarea pielii, ridurile etc sunt semne inevitabile ale îmbătrânirii. Un procedeu firesc, care face parte din evoluţia omului într-un ciclu de viaţă. Cu toate acestea sunt şi oameni care îmbătrânesc frumos. Astfel, scrie "The New York Times", citat de gazeta.ru, franţuzoaicele sunt un exemplu concludent în acest sens.



Iată câteva sfaturi practice pentru cum să arătăm frumoase şi la vârste înaintate:

Este obligatoriu să evitaţi pe cât posibil razele soarelui. Este considerat principalul factor care „ajută” pielea să îmbătrânească. De asemenea, razele solare aduc afecţiuni serioase asupra dermei. Arsurile solare sunt cel mai des întâlnite printre aceste consecinţe.

Alcoolul, mai puţin vinul, reprezintă o altă problemă. Francezii, spune sursa citată, sunt printre cei mai mari consumatori de vin din lume. Franţuzoaicele susţin că vinul este un lichid aducător de tinereţe. Chiar şi companiile de cosmetice produc din ce în ce mai multe creme având la bază vinul, mai precis conţinutul ridicat de resveratrol, antioxidant găsit din belşug în struguri.

De asemenea, în Franţa, femeile consumă cremele anti-aging în cantităţi însemnate. Reprezentatele sexului frumos folosesc aceste creme încă de la vârsta de 14-15 ani.

Franţuzoaicele nu pregetă să bage mâna în portofel nici când vine vorba de terapii corporale, care stimulează circulaţia sângelui, distrug celulita şi tonifică pielea. Numai în 2009 au cheltuit peste 2 miliarde de dolari în acest scop!

Femeile din Hexagon sunt adepte ale machiajului natural. Acesta le face să pară  mai tinere dacă îşi aplică puţin fard pe ploape, mascara sau creion dermatograf şi un simplu luciu pe buze.
.

Fumatul reprezintă o altă problemă. Fumul de ţigară ajută îmbătrânirea prematură. Acest viciu vă produce apariţia prematură a ridurilor, cauza fiind formaldehida, o substanţă care atacă pielea. În aceste condiţii, ale fumatului, o persoană de 40 de ani poate arăta precum una de 60 de ani!

×
Subiecte în articol: lumea