x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Frauda de tip Caritas a şefului de la Nasdaq atinge cote internaţionale

Frauda de tip Caritas a şefului de la Nasdaq atinge cote internaţionale

de Veronica Micu    |    15 Dec 2008   •   00:00
Frauda de tip Caritas a şefului de la Nasdaq atinge cote internaţionale

Scandalul generat de frauda fără precedent a fostului preşedinte al bursei Nasdaq provoacă noi seisme pe pieţele financiare. Mari bănci din Europa şi Japonia încep să dezvăluie că s-au lăsat înşelate şi au suferit pierderi uriaşe. 50 de miliarde de dolari au dispărut fără urmă într-un fond de investiţii care era, în realitate, o uriaşă escrocherie de tip Caritas. Între bancile care au suferit perderi se numără şi Societe Generale şi Royal Bank of Scotland.



Şase bănci europene au pierdut, împreună, peste 5 miliarde de dolari, informează Antena3.ro. Între acestea se numără ce mai mare bancă din Spania, Santander, băncile franceze BNP Paribas, Societe Generale şi Natixis, instituţia financiară elveţiană Reichmuth & Co şi grupul britanic Royal Bank of Scotland (RBS). Instituţiile respective şi-au anunţat, separat, nivelul sumelor investite în Bernard L Madoff Investment Securities LLC şi un alt fond de investiţii operat tot de el. Fondul de investiţii al celei mai mari bănci spaniole, Santander, ar putea pierde 2,3 miliarde de euro, iar o mare bancă franceză - 350 de milioane. Societatea financiară japoneză Nomura riscă şi ea să piardă 225 milioane de euro, sumă pe care o consideră "relativ limitată". Fostul preşedinte al bursei Nasdaq, Bernard Madoff, respectat de toată lumea bună a investitorilor, s-a dovedit a fi doar un escroc mai îndrăzneţ decât alţii. Madoff a fost arestat săptămâna trecută, denunţat chiar de fiii săi, cărora le mărturisise că fondul său de investiţii era doar o gigantică schemă piramidală. Datorită reputaţiei sale, Madoff atrăgea mereu noi investitori şi le folosea depunerile pentru a-i plăti pe cei mai vechi, care-şi solicitau profiturile. Schema este cunoscută la noi sub numele de Caritas. Din cele 50 de miliarde de dolari care-i fuseseră încredinţate, nu mai avea decât două sau trei sute de milioane. Scandalul a relevat din nou deficienţele comisiei de supraveghere a burselor americane, care nu numai că nu a descoperit frauda lui Madoff, dar chiar îi solicita adesea sfaturile profesionale.

×
Subiecte în articol: lumea