x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun George Clooney a refuzat "bunga bunga" cu fetele lui Berlusconi

George Clooney a refuzat "bunga bunga" cu fetele lui Berlusconi

de Carmen Plesa    |    25 Noi 2011   •   11:13
George Clooney a refuzat "bunga bunga" cu fetele lui Berlusconi

E cunoscut pentru slabiciunea pe care o are fata de Italia si, uneori, pentru italience, dar nu s-a lasat tentat de oferta de "bunga bunga" facuta de fostul premier italian, Silvio Berlusconi. Cel putin asta sustine actorul George Clooney (50 de ani), care a dezvaluit recent din culisele unei intalniri pe care a avut-o in 2003 cu Berlusconi. Starul de la Hollywood a declarat ca l-a vizitat pe "Cavaler" cu cate ore inainte ca acesta sa dea una din celebrele sale petreceri deocheate, la care participau tinere alese de politicieni si oameni de presa din anturajul premierului. Potrivit "The Sun", actorul a mers sa discute cu Berlusconi, pe atunci premier, de la care spera intr-un sprijin pentru zona Darfur din Sudan, aflata in stare umanitara de urgenta, ca urmare a razboiului din regiune. Clooney sustine ca a refuzat invitatia facuta de premier de a i se alatura la petrecerea deocheata care urma sa se tina in aceeasi zi, chiar in locuinta in care fusese primit actorul. Starul american a admis insa ca a fost nevoit, din politete, sa-l urmeze pe Berlusconi in dormitorul acestuia. "Cavalerul" i-a aratat cu aceasta ocazie ce pat dublu primise cadou de la prim-ministrul rus Vladimir Putin.

"N-am fost la o petrecere bunga-bunga, am fost sa vorbesc despre Darfur", a declarat Clooney, citat de The Sun. Declaratiile actorului i-au pus probabil deja pe jar pe avocatii lui Berlusconi, care cerusera ca George Clooney, dar si Cristiano Ronaldo, sa depuna marturie la tribunal in procesul in care fostul premier italian este acuzat ca a intretinut relatii sexuale cu o prostituata minora.

"A fost o conversatie hai sa spunem cel putin interesanta, pana s-a transformat in ceva ce n-as fi crezut vreodata", spus Clooney despre intalnirea de acum opt ani cu premierul de pe atunci al Italiei. Potrivit starului, Berlusconi a trecut de la discutia despre ajutorul umanitar pentru Darfur, la una privitoare la bunga-bunga. Actorul mai sustine ca Berlusconi a insistat sa-l implice in petrecerea cu fete, desi i-a spus de mai multe ori ca trebuie sa plece. Ceea ce ar fi si facut, inainte ca fetele lui Berlusconi sa intre in scena.

×