Alias dr. Gregory House
Cine nu-l cunoaşte pe dr Gregory House, medic specializat în diagnosticări şi în boli rare? E arogant, cinic, mizantrop, e un om dificil, plin de păcate, care merge greu din cauza unei probleme la un picior, dar... e un medic strălucit! Acolo unde colegii lui nu găsesc soluţii, ca un adevărat anchetator de poliţie, dr House descoperă în corpul pacienţilor săi sursa răului.
DISTINCŢII. Dar cine-i dă viaţă acestui medic “antisocial”? Nimeni altul decât Hugh Laurie, actor pe care l-aţi putut vedea în seria “Stewart Little”, în rolul Fredrick Little. Pentru prestaţia din “Dr House”, Laurie a obţinut două Globuri de Aur la categoria cel mai bun actor de serial, două nominalizări la Emmy pentru cel mai bun actor principal într-un serial dramatic, la care se adaugă două distincţii din partea Asociaţiei Criticilor de Televiziune.
Născut la 11 iunie 1959 în Oxford (Marea Britanie), James Hugh Calum Laurie a urmat cursurile la Eton şi Cambridge. Este căsătorit cu Jo Green din 1989 şi au împreună trei copii: Charles Archibald (nov. 1988), William (Bill) Albert (ian. 1991) şi Rebecca Augusta Laurie (sep. 1993).
PASIUNI. Una dintre marile pasiuni ale lui Laurie sunt motocicletele. Cel mai mult îi place faptul că la adăpostul căştii este mai greu de recunoscut de fani. Primul său autovehicul pe două roţi l-a primit cadou de la tatăl său când a împlinit 16 ani. Iar ultima achiziţie este un model Triumph Bonneville, o replică a modelului britanic din anii ’60.
News
Maestrul şi Margareta. TVR Cultural oferă telespectatorilor săi un alt serial de marcă: Maestrul şi Margareta, o realizare excepţională a cinematografiei europene. Istoria Maestrului şi a Margaretei se întinde de-a lungul celor zece episoade ale serialului, de la începuturile creştinătăţii până în anii ’30 în Rusia condusă de Lenin şi Stalin. Planurile ei se întretaie în mod surprinzător şi ambiguu. Iisus Hristos, Diavolul, un scriitor sinucigaş, Pilat din Pont, un motan enorm, împătimit după votcă şi trabucuri, şi Margareta, cea mai frumoasă femeie din lume, sunt personajele aproape neverosimile ale acestei poveşti despre iubire, disperare şi mântuire, care a schimbat faţa literaturii.
Jonny Zero. Un fost mafiot, Jonny, este un cunoscut al lumii interlope din New York. Fostul lui şef, un patron de club încurcat în afaceri necurate, vrea să îl atragă din nou pe Jonny în lumea mafiotă. De cealaltă parte a baricadei, un agent FBI îl şantajează ca să-şi toarne foştii parteneri în crime. Jonny încearcă din greu să ducă o viaţă normală şi să stea departe de tentaţiile ambelor părţi, astfel îşi pune la bătaie toate cunoştinţele despre lumea criminală din New York şi începe să rezolve cazuri şi să ajute oameni în propriile sale condiţii.