Atacurile ucigaşe care s-au produs începând de miercuri la Bombay,
revendicate de un grup islamist indian necunoscut până acum, întăresc
ideea potrivit căreia India este într-adevăr ţinta unor grupări
extremiste locale şi nu doar a unor organizaţii venite din Pakistanul
sau Bangladesh-ul vecine, comentează France Presse.
Atacurile de miercuri seara de la Bombay, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 100 de persoane şi alte cel puţin 100 au fost rănite, au fost revendicate de o grupare islamistă necunoscută, intitulată Mujahedinii din Deccan. Numele utilizat de gruparea islamistă, Deccan, desemnează platoul care acoperă o mare parte din centrul şi sudul Indiei.
REVENDICARI ÎN VALURI. O grupare similară, Mujahedinii indieni, a revendicat, printr-un mesaj electronic, atentatele comise la 14 septembrie la New Delhi, "în numele lui Allah”, în cartierele comerciale ale capitalei federale, provocând moartea a 20 de persoane.
O altă grupare, "Forţa securităţii islamice – Mujahedinii indieni”, a revendicat 12 atentate coordonate în nord-estul Indiei, care s-au soldat cu moartea a 80 de persoane la 30 octombrie.
Este dificil să se stabilească dacă aceste grupări au legătură unele cu altele, dar, potrivit unui fost membru al forţelor de securitate şi director al Institutului pentru Probleme de Actualitate din Madras, citat de France Presse, alegerea numelor pentru aceste grupări vizează "indianizarea” mişcărilor islamiste.
Mujahedinii indieni, care se intitulează şi "miliţia Islamului”, se proclamă "în război deschis contra Indiei”. Această celulă islamistă locală şi-a asumat deja responsabilitatea pentru o serie de 16 atentate comise în iulie la Ahmedabad (statul Gujarat, vestul Indiei), a exploziei unor bombe în mai la Jaipur (statul turistic Rajasthan, nord-vestul Indiei) şi a atacurilor coordonate din noiembrie 2007 asupra a trei oraşe din Uttar Pradesh (nordul Indiei). În total, peste 120 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste atacuri.
OPINII. Potrivit unor reprezentanţi ai serviciilor de informaţii indiene, Mujahedinii indieni ar putea proveni din Mişcarea islamică a studenţilor din India (SIMI), interzis în 2001 de Guvern, dar care a făcut recurs la Curtea Supremă pentru această decizie. Alţi experţi sunt de părere că Mujahedinii indieni nu acţionează singuri şi au legături cu organizaţiile islamiste care-şi au bazele în Pakistan şi Bangladesh – Lashkar-e-Taiba (LeT) şi Harkat-ul-Jihad-al-Islami (HuJI) – acuzate că au comis un mare număr de atentate în India în ultimii ani. "Este posibil ca elemente ale acestor trei organizaţii să fie implicate”, explica recent acelaşi fost membru al forţelor de securitate şi director al Institutului pentru Probleme de Actualitate din Madras, într-un articol recent publicat de ziarul Hindustan Times.
În multiplele lor revendicări, Mujahedinii indieni susţin că vor să răbune, rând pe rând, revoltele din 2002 din Gujarat, care au marcat confruntarea dintre hinduşi şi musulmani (2.000 de morţi, musulmani, majoritatea) sau să respingă apropierea istorică în curs dintre India şi Statele Unite. Acţiunile criminale vizează de asemenea zone turistice şi comerciale care sunt mândria Indiei, stat devenit a zecea putere economică mondială cu zeci de milioane de noi bogătaşi. Numai că, de trei ani, această putere asiatică este lovită la circa trei luni de câte un atentat de proporţii.
Citește pe Antena3.ro