Un fenomen straniu poate fi observat, tot mai des, in padurile din Germania: grupuri de vrajitoare danseaza dezbracate in noptile cu luna plina, invocand zeii care
le protejeaza.
|
|
Unii se amuza imbracandu-se in vrajitoare, altii chiar cred in ele
|
"UCENICE". Maddalina este asaltata de adolescente dornice de a fi initiate in tainele vrajitoriei. Ea primeste zilnic e-mail-uri de la fete de 13-14 ani, returnandu-le insa aproape pe toate. "Adunarea" sa numara doar 8 "ucenice", cea mai tanara "initiata" avand 25 de ani. Majoritatea tinerelor interesate de vrajitorie pot obtine datele dorite din presa, de pe Internet sau din carti de specialitate. Serialele de televiziune "tematice" inregistreaza indici de audienta-record in Germania. Majoritarea "surselor" pun la dispozitia amatorilor doar retetele unor "elixiruri ale dragostei" pentru vindecarea timiditatii sau formule magice care, rostite la lumina Lunii, ii pot ajuta pe elevi sa-si faca temele, neputand sa ofere solutii pentru rezolvarea adevaratelor probleme ale vietii.
CONVINGERE. Maddalina crede cu putere in ideile sale. Ea sustine ca, impreuna cu grupul sau, practica vrajitoria si cred in "Puterea Vrajilor". Ele se deplaseaza in padurile din apropierea Berlinului, de cateva ori pe an, dansand in cerc dezbracate si chemandu-l in ajutorul lor pe Baldur, "Zeul Luminii". Paradoxal, solicitarile lor sunt dintre cele mai obisnuite: o slujba mai buna, o locuinta mai spatioasa sau, pur si simplu, sanatate. De obicei, la adunarile "Wicca" participa femei mai in varsta, fiind preferate cele cu experienta in cadrul miscarilor feministe.
SECRETOMANIE. Specialistii nu cred ca "Adunarile" au vreo legatura cu satanismul sau "magia neagra". Unii atrag insa atentia asupra caracterului ultra-secret al intalnirilor. Cei care studiaza fenomenul cred ca Adunarile "Wicca" reprezinta doar incercari de rezolvare a unor probleme personale, putand provoca ingrijorarea autoritatilor doar in cazul in care ar incerca sa preia controlul total asupra vietii unei persoane. Acelasi punct de vedere pare a fi impartasit si de autoritati, care permit "vrajitoarelor" sa danseze sub lumina Lunii, fara nici un fel de conditii sau restrictii.
Citește pe Antena3.ro