Spre deosebire de co-perzentatoarea sa, Anne Hathaway, James Franco n-a avut parte de critici prea favorabile pentru prestaţia sa. El a fost criticat dur de Hollywood Reporter, fiind considerat "distant şi de neprivit" pe parcursul întregii ceremonii. "Anne Hathaway măcar a încercat să cânte şi să danseze, dar Franco a fost permanent distant, neinteresat şi mulţumit doar să-şi păstreze zâmbetul de pisică Cheshire pe toată durata ceremoniei", a scris Tim Franco, redactor la cunoscuta publicaţie considerată biblia Hollywood-ului. "Care a fost rostul? Ce a adus Franco nou? Apariţia sa a fost mai mult ca o piesă de teatru, nicidecum o încercare reală de a fi gazda evenimentului", a mai adăugat reporterul.
În viziunea celor de la The Hollywood Reporter, decizia în premieră în istoria Oscarurilor de a avea două gazde a fost una cât se poate de nefericită şi riscantă, dovedindu-se a fi un eşec. Această părere este suţinută şi de BBC, reporterul Ben Sutherland susţinând că perechea formată de cei doi actori a eşuat în a găsi chimia necesară care să facă parteneriatul lor memorabil. "La baza problemei stă lipsa scânteii între ei. El a părut foarte dezinteresat, iar ea a fost mult prea entuziasmată". a mai adăugat reporterul BBC, citat de contactmusic.com.