Actorul va deveni în curând bunic, pentru că fiica lui, Jane Carrey, în vârstă de 21 de ani, este însărcinată, potrivit purtătorului de cuvânt al cunoscutului actor de comedie american, informează accesshollywood.com. "Sunt extrem de emoţionat. Jane va fi o mamă extraordinară", a declarat Jim Carrey pentru Radar Online, site specializat în comentarii despre viaţa celebrităţilor.
Viitorul tătic este Alex Santana, logodnicul lui Jane Carrey, cunoscut şi sub numele de scenă Nitro, care activează în cadrul formaţiei rock Blood Money.
Jane Carrey este fiica lui Jim Carrey din prima lui căsătorie, cu Melissa Carrey. Cei doi au divorţat în 1995, după o căsătorie care a durat aproape zece ani.
Jane Carrey, solista trupei rock Jane Carrey Band, este foarte apropiată de tatăl ei. Ea apare adeseori alături de tatăl său şi de actuala iubită a acestuia, actriţa Jenny McCarthy, la diverse gale de caritate.
Canadianul Jim Carrey, în vârstă de 47 de ani, a devenit cunoscut la începutul anilor '90, datorită rolurilor din filmele "Ace Ventura: detectivu' lu' peşte" şi "Masca". El a devenit primul actor care a primit un salariu de peste 20 de milioane de dolari, în 1996, graţie peliculei "Tipu' de la cablu".
Mediafax
Citește pe Antena3.ro