Frumoasa Angelina revine pe marile ecrane într-un trepidant film de acţiune: "Wanted".
Frumoasa Angelina revine pe marile ecrane într-un trepidant film de acţiune: "Wanted".
James McAvoy, Morgan Freeman şi Angelina Jolie spun povestea
transformării unui tip banal, un fraier obişnuit, într-un justiţiar
extraordinar, fără precedent.
Regizorul Timur Bekmambetov, un realizator vizionar, semnează
această aventură intensă, poate chiar puţin perversă, despre un tip de 25 de
ani, Wes (McAvoy), care-şi urăşte propria viaţă (are şi de ce, pentru că e
mizerabilă!). La serviciu, Wes are o pacoste de şef care trăieşte doar ca să-l
umilească faţă de colegi şi să-i facă viaţa iad. Acasă, iubita lui, un magnet
sexual pentru toţi, mai puţin pentru el, îl înşală cu aşa-zisul său cel mai bun
prieten. În plus, ratatul e la cea de-a zecea reţetă pentru pastile de atac de
panică, pe care le ronţăie ca pe bomboane între mesele lui copioase, care
variază de la preparate în cutii de carton pînă la delicii ultravegetariene.
SCHIMBĂ FOAIA. Din fericire pentru Wes, viaţa lui s-a sfîrşit
– viaţa cea veche, adică... şi totul se întîmplă din cauza unei fete. Apare Fox
(Jolie), o tipă sexy care-l introduce pe Wes într-o altă lume.
Se pare că demult rătăcitul şi uitatul lui tată a fost ucis
în timp ce lucra pentru Frăţie – o ligă veche de cîteva secole din care fac parte
asasini super antrenaţi. Şi iată-l, aşadar, pe Wes că porneşte pe urmele tatălui
său şi descătuşează animalul feroce care s-a aflat întotdeauna înăuntrul lui.
DVDhome
BĂIATUL MAMEI. Excentricul Jeffrey Mannus are 29 de ani şi încă locuieşte cu mama sa, Jan. Cu toate că nu găseşte nici un motiv pentru a schimba această situaţie, lumea lui perfectă se destramă în momentul în care Jan îl cunoaşte pe Mert, un orator profesionist. Cum Mert o curtează cu succes pe Jan şi îi încalcă teritoriul lui Jeffrey, tînărul excentric nu-şi doreşte acum decît răzbunarea. Jeffrey apelează la ajutorul unui aliat cu puţine şanse de reuşită, cîntăreaţa şi compozitoarea aspirantă Nora, fără înclinaţie pentru stabilitate şi cu o uşoară simpatie pentru el. Pe măsură ce sporeşte conflictul dintre Mert şi Jeffrey, se întîmplă ceva fără precedent, încet, spre surprinderea şi oroarea lui, Jeffrey îşi descoperă partea adultă a personalităţii sale.
RAMBO IV: PÎNĂ-N IAD
ŞI ÎNAPOI. De aproape 60 de ani, locuitorii din Burma, ţărani, în majoritate
fermieri, au luptat pentru supravieţuire împotriva opresiunii militare burmane.
Tortură, crimă, viol, mutilare şi execuţii în masă – au determinat un milion de
oameni să se refugieze în tabere, să se ascundă în păduri şi în munţi pentru a
da o bătălie zadarnică pentru supravieţuire. Naţiunile Unite au numit
distrugerea sistematică a karenilor "un genocid lent, dar sigur".
Conflictul dintre luptătorii kareni şi armata burmană e cunoscut în istorie ca
un lung război civil.