x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun La revedere singuratate!

La revedere singuratate!

28 Oct 2005   •   00:00
La revedere singuratate!
CARTE
O carte deja clasica a literaturii motivationale Editura Curtea Veche vine din nou in ajutorul dumneavoastra cu un ghid al carui titlu spune totul : "Scapa de singuratate, renunta la prejudecati".

Da, asa cum precizeaza titlul, aceasta carte se adreseaza femeilor singure. Daca va numarati printre ele si daca v-ati saturat de acest statut, aflati ca suferinta dvs. principala nu este singuratatea, ci prejudecatile care o intretin.

PREJUDECATI. Rolul principal al cartii este sa va scape de prejudecati, prima si cea mai importanta schimbare de care aveti nevoie.

Apoi, cu fiecare capitol, veti identifica toate blocajele care va impiedica sa va bucurati de dvs. insiva, toata cohorta de "nu se face", "nu e potrivit", "ce zice lumea". Veti invata sa va puneti in valoare cu ajutorul vestimentatiei si al machiajului, veti invata cat e de placut si de usor sa flirtati, veti privi altfel aventurile, veti deveni o femeie care va sti sa guste viata in orice conditii. Si, ca prin farmec, veti observa cati barbati disponibili erau tinuti la distanta de prejudecatile dvs. E timpul sa le inlocuiti cu bucuriile vietii. Spuneti adio singuratatii folosind bagheta magica din mainile dvs.


Editura Cartea Romaneasca se relanseaza cu 16 noi volume


Cartea Romaneasca, trecuta in luna mai de Uniunea Scriitorilor in administrarea Editurii Polirom pentru a o salva de la faliment, a prezentat primele 16 titluri publicate, marcand astfel procesul de revenire al editurii. Astfel, catalogul de toamna al Cartii Romanesti cuprinde 16 titluri, dedicate exclusiv literaturii romane contemporane. Emil Brumaru, Claudiu Komartin, Dan Sociu, Elena Vladareanu si Razvan Tupa sunt autorii ale caror volume de poezie au fost prezentate in cadrul evenimentului. Cinci dintre aparitii sunt insotite de CD-uri audio continand poezii in lectura autorilor.

Programul editurii include si volume de proza, eseu si critica literara. Printre titlurile publicate deja se numara: "Cruciada copiilor" de Florina Ilis, "Cutia cu batrani" de Andrei Oisteanu, "Tainele inimei" de Cristian Teodorescu, "Mostenirea familiei Bildungsroman" de Florin Toma,"Un an in Paradis" de Liliana Corobca si "As crede in Dumnezeu" de Costel Babos.

In aceasta toamna vor fi lansate si volumele "Bunul-simt ca paradox - in memoriam", de Alexandru Paleologu, "Marele Alpha", de Alexandru George si "De veghe in oglinda", de Mircea Mihaies.

SEMNALE EDITORIALE
Craciunul lui Poirot
EDITURA RAO. Poirot, un clasic (personaj) inca in viata datorita Agathei Christie. Tiranul milionar, Simeon Lee, instrainat de multi ani de rudele sale, organizeaza o neobisnuita reuniune de familie cu ocazia Craciunului. Insa, inainte ca vreunul dintre convivi sa descopere motivul acestei ciudate schimbari de atitudine, un zgomot de lupta si un tipat inuman se aud din biroul lui Simeon, care e gasit intr-o balta de sange, cu gatul taiat, in spatele unei usi incuiate.


Com...dii la portile Orientului
EDITURA HUMANITAS. Ce inseamna, de fapt, "Com...dii la portile Orientului", cartea lui Andrei Plesu? Inseamna mai multe: umor tonic, haz vehement, ochi critic fixat asupra subrezeniilor indigene, verva cotropitoare, limbaj luxuriant si un farmec al rostirii care nu se obtine din dictionare si compendii. Aveti de-a face, asadar, cu un volum de gala. Caci dincolo de eventuala lor miza pedagogic-moralizatoare, Com...diile astea sunt: bucati sau mai degraba bucate literare, care alcatuiesc un ospat inubliabil.


Dictionar de jurnalism
EDITURA TRITONIC. Singurul asemenea volum, cu aproape 2000 de termeni, este o lucrare de referinta obligatorie in domeniu. Campul cultural interfereaza cu cel jurnalistic, cu consecinte dintre cele mai importante: industriile culturale. Din campul jurnalistic, in special televiziunea intersecteaza politicul cu consecinte frapante - instalarea statului spectacol. Toate acestea sunt cateva motive care ne indreptatesc sa consideram ca acest dictionar este util atat comunicatorilor (jurnalisti, publicitari, relationari), cat si publicului.


Secretele astrologiei chineze
EDITURA POLIROM. Consultarea horoscopului este, pentru multi dintre noi, un mijloc de a ne cunoaste caracterul si viitorul. Avem posibilitatea de a ne organiza mai bine viata personala si relatiile cu ceilalti, de a ne corecta defectele si de a ne folosi cu succes abilitatile. Conceputa ca un ghid de initiere, cartea ne ofera un horoscop stabilit pe baza vechilor principii ale astrologiei chineze: calendarul lunar, yin si yang, cele douasprezece semne, cele cinci elemente..


×