x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Locuinţa omului viitorului

Locuinţa omului viitorului

de Sînziana Stancu    |    13 Oct 2009   •   00:00

În 2030, oamenii vor locui în aceleaşi case ca acum, numai că acestea vor fi radical transformate de diferite dispozitive foarte "isteţe".



Va fi "una dintre cele mai cutremurătoare schimbări culturale de la electrificarea în masă, din anii '20-'30", menţionează raportul "Casa Inteligentă", ieşit din "Laboratorul Viitorului" unde specialiştii lucrează la locuinţe ecologice, care să combată încălzirea climatică şi să economisească energia, scrie The Telegraph. Astfel, pereţii noştri vor fi îmbrăcaţi în tapet ce va reflecta căldura, iar aparatele electrice vor fi legate între ele într-o "reţea de energie", prin care se vor alimenta automat unele pe altele, cum ar fi, de pildă, maşina de spălat vase, ce va folosi puterea produsă de centrifuga maşinii de spălat rufe. La duş, va curge apă de ploaie filtrată. Fiecare bucătărie va avea biosfera ei proprie, autocreată cu ajutorul unei aparaturi "isteţe", ce va produce condiţii pentru creşterea pe toată perioada anului a vegetalelor şi chiar a peştilor, plantele putând produce oxigen pentru peşti, de pildă.

×
Subiecte în articol: magazin