Mamă sau soţie

Sexul, între a trebui şi a dori

O droaie de studii, ştiinţifice şi empirice, ne arată că sexul slăbeşte, că-ntinereşte pielea, că face părul mai luminos şi cîte altele. Ba mai nou te lecuieşte şi de carii. Fireşte, tămăduieşte celulita şi tonifică muşchii flasci. În fine, de remarcat faptul că mai toate atuurile nemai­pomenite, îmbrăţişate cu uimire şi reverenţă de public, se referă la un “mai bine” de ordin fizic şi funcţional. Pe lîngă asta, eterna procreere, ma­cu­lată prin diverse societăţi pudice de impardonabilă desfătare carnală asociată funcţiei de reproducere.

ADULTER EMOŢIONAL. Ce uită însă oamenii de ştiinţă să urmă­rească şi să cuantifice este efectul pozitiv la nivel emoţional. Rolul de vindecare a rănilor sufleteşti. A orgoliului vătămat. De pildă, atunci cînd o femeie în plină floare, respectiv în plină maturitate, nemîngîiată de soţul indiferent, nesatisfăcută pe plan strict personal, îşi găseşte un amant. Un bărbat care să o mîngîie, care să-i amintească faptul că su­tienul nu foloseşte numai ca să ţină la un loc o pereche de sîni care au alăp­tat unul, doi sau trei copii, ci că e şi o unealtă nespus de interesantă atîta vreme cît se lasă îndepărtat aţîţător de un partener de sex opus. Încă un amănunt asupra căruia ar putea stărui niţel mai mult ştiinţa ar fi explicarea motivului pentru care o femeie, după ce dă naştere copiilor, e strict privită ca “mamă a copiilor”. Din ce în ce mai puţin ca soţie şi, în­cet, încet, ca femeie mai deloc. E oare un păcat al trupului? E oare o vină? Şi aici nu-mi pot reprima zădu­ful împotriva meschinăriei unor taţi creştini care se dedau la plăceri orale, dar niciodată cu mama copiilor lor. Căci, nu-i aşa, soţia nu mai e soţie, e doar mamă. Şi, nu-i aşa, domniile lor nu pot angrena buzele cu care ma­ma le sărută copiii într-un joc mur­dar. Care pînă nu demult nu era chiar aşa murdar în propriul lor dormitor. Meschin şi fals!

SATISFACEREA NEVOILOR. Mai departe, e posibilă şi viceversa.
A­tunci cînd nevasta acuză dureri de cap cronicizate şi soţul caută tandreţe hai hui. În fine, încă o josnicie şi-o murdărie găsesc că este afirma­ţia conform căreia atunci cînd unul sau altul caută atenţie în altă parte şi an­turajul doreşte să justifice ches­tiunea, zice-se, în mod absolut practic şi irefutabil, se spune că: “Trebuia să-şi satisfacă nevoile”. Pardon, mă scuzaţi! Trăim cumva-n era sălbă­ticiei? Au oare uităm că sîntem totuşi nişte animale educate şi sociali­zate? Sau pur şi simplu atîta ce ne-am modernizat şi ne-am tehnologizat şi pe plan sexual, şi pe plan emo­ţional, şi pe ce plan mai vreţi, încît ajungem să confundăm nevoia de căldură, de gingăşie, de tandreţe, de apropiere cu “a-ţi face nevoile”?

ANUŞKA: Bruxelles

Se-ntîmplă şi la ei. Curios. Surprinzător. Ciudat. Bogat. Gustos. Impunător. Umilitor. Din nou surprinzător. Dulce-amărui. Groso modo, cam astea au fost impre­siile atunci cînd am ajuns în inima Europei. De ce să ascund curio­zitatea şi interesul cu care am

plecat? Găsesc chiar necesar, la ora asta, să mai vezi şi tu cum se mişcă treburile-n jur. Contrar aşteptărilor, pe aeroport la ei m-am simţit ca acasă: am aşteptat o oră bagajele. Dă-i şi ieşi în fuga mare după taxi. Adică aşază-te rînduit la coadă. Să repetăm: cîteva sute de persoane aşteptau la coadă. Noi eram ultimii. În fine, ajungem şi la capitolul-surpriză, cînd taximetristul ne vorbeşte pe limba noastră. Român plecat în ’76. Ciudat: în cameră, să deschizi minibarul. Cotrobăi niţel să vezi ce-i pe-acolo. Înăuntru, băuturi şi lista de preţuri, cu atenţionarea că, dacă nu vrei să bei, să nu deschizi minibarul, că e cu senzori. Şi dac-ai deschis te-a taxat. Dacă mai şi mişti vreo sticlă, iar te-a taxat. Încă o dată, a se reţine că aver­tismentul se afla în minibar şi nu afară. În oraş, tot o bogăţie. De magazine, de oameni, de clădiri, de arhitectură. De de toate. Goffre delicioase. Clădiri somptuoase, de-ţi venea să te-nchini în faţa tuturor. Zona de shopping. Geme de magazine “de firmă”. Unele sînt şi pe la  Bucureşti. Unde practică asemenea preţuri – din ce-am auzit – că nici n-am intrat vreodată. Aici am intrat şi-am ieşit cu pungi doldora. Pe bani cu care acasă cumpărăm cîteva bulendre din magazine de cartier. Jenant. Umilitor. Din nou surpriză. Chelnerul e român. În loc să i se scurgă ochii după bacşiş, ne face “cadou” un amaretto.

Care-i treaba, de fapt, cu România asta? Cînd intri-n Europa, e ca şi cum ai zice că intri-n casa omului. Intri cu bocancii tăi. Îţi zac picioarele în sucul propriu. Faci puţin frumos la gazdă, după care eşti iar tu. În schimb, cînd te muţi la cineva acasă, unde adică nu e casa ta, atunci, vrei, nu vrei, intri-n papucii gazdei. Zic că mai bine ne mutam în Europa.