Mihaela revine pe micile ecrane cu un nou sezon al “Duminicii în familie”. Anul care tocmai a început este unul aniversar pentru emisiune, care va împlini, în martie, zece ani de la lansare.
Mihaela revine pe micile ecrane cu un nou sezon al “Duminicii în familie”. Anul care tocmai a început este unul aniversar pentru emisiune, care va împlini, în martie, zece ani de la lansare.
Cu acest prilej, în cadrul show-ului vor fi sărbătoriţi, pe parcursul lunilor februarie-mai, artişti de valoare din România. Florin Piersic, Anca Parghel, Maria Buză, Mădălina Manole sunt doar câţiva dintre primii invitaţi. Prima ediţie din acest sezon este dedicată marelui actor Florin Piersic şi poveştilor lui despre profesie şi viaţă. Alături de acesta va veni şi una dintre cele mai valoroase şi simpatice actriţe din România, prietenă bună a lui Piersic, Emilia Popescu. Un alt invitat special va fi şi binecunoscutul artist spaniol Tony River, care va concerta şi în ţara noastră în această primăvară.
Duminica în familie – Divertisment - Duminică 15:30 – ANTENA 1
Suspectul nr. 1
Acest bărbat este ucigaşul lui Alexander Litvinenko? Andrei Lugovoi e căutat pentru extrădare în Marea Britanie. Totuşi, după părerea multora din Rusia, e un erou. Pe moment, Putin a refuzat să-l extrădeze sau să-l aresteze, iar Lugovoi se plimbă pe străzile din Moscova ca un om liber.
Suspectul nr. 1 - Documentar - Vineri 22:10 – ANTENA 3
Nasul
“Nasul”, după Gogol, în viziunea regizorală a lui Alexandru Dabija, este un spectacol aflat la intersecţia dintre muzică, teatru şi imagine video. Poveştii cu elemente fantastice, Ada Milea şi Bogdan Burlăcianu (“Fără zahăr”), care au scris muzica şi versurile, îi asigură o interpretare plină de haz, cu accente înţepătoare din loc în loc. Un astfel de moment este cel al recitalului executat din nas, acţionat cu mâinile, asemenea unui instrument muzical oarecare.
Nasul - Teatru - Joi 20:40 – TVR CULTURAL
Semifinala I
Şase melodii din cele 12 participante la Selecţia Naţională Eurovision Song Contest 2008 vor avea şansa, prin votul juriului de specialitate şi al publicului, de a participa la finala de la 23 februarie. Fiţi alături de favoriţii dumneavoastră şi votaţi-i pe cei care merită să ajungă în finală!
Eurovision - Divertisment - Sâmbătă 20:15 – TVR 1
Duminica prietenilor
Nicoleta Voica şi Marius Ciprian Pop vor fi gazdele unui nou show care le prilejuieşte telespectatorilor întâlniri cu personalităţi din diverse domenii (actori, cântăreţi, oameni de afaceri, jurnalişti etc.). O echipă a emisiunii va intra în casele invitaţilor şi vom afla cum îşi petrec duminica.
Duminica prietenilor - Divertisment - Duminică 12:00 - ROMANTICA
Super Nanny
Alex (8 ani) şi fratele lui, Edi (3 ani), îi “scot peri albi” mamei lor. Alex profită de slăbiciunile mamei din plin. Îşi face temele contra cost, face glume pe seama ei şi este destul de posesiv cu lucrurile pe care le are. Se simte nedreptăţit când mama dă mereu vina pe el, şi-ar dori ca ea să petreacă mai mult timp cu el şi de aceea se poartă cu Edi aşa cum se poartă mama cu el.
Super nanny - Reality-show - Duminică 20:30 – PRIMA TV
Zodia Fluturelui
Manuela Fedorca revine cu un nou sezon al emisiunii “Zodia Fluturelui”. Pe lângă rubricile noi pregătite, show-ul vă rezervă şi o surpriză: un coprezentator bărbat. Cine este noul coleg de platou al Manuelei aflaţi luni, de la ora 16:00.
Zodia fluturelui - Divertisment - Luni-Joi 16:00 - EUFORIA
Medianews
Premiile BAFTA. La 10 februarie, HBO vă prezintă, în exclusivitate şi-n versiune originală nedublată, Premiile BAFTA, ediţia 2008. Inaugurate imediat după război, în 1947, Premiile Academiei Britanice de Film au fost privite întotdeauna drept unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice internaţionale. Din 2001 încoace, englezii au făcut o mişcare înţeleaptă şi au devansat festivitatea, care iniţial se întâmpla după Oscaruri, când nimeni nu mai avea chef. Anul acesta, votanţii (toţi membri ai Academiei Britanice) vor avea o misiune extrem de dificilă – raportat la cum arată nominalizările.