x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Minune sau stiinta?

Minune sau stiinta?

10 Mar 2005   •   00:00

MISTERE
Teleportarea a fost descrisa in Biblie!

Teleportarea poate fi definita drept posibilitatea unei persoane de a provoca propria disparitie dintr-un loc, pentru a aparea imediat in altul, fara a apela la procedee mecanice obisnuite.
RADU POPA

Cel mai cunoscut exemplu il constituie cel al unui reprezentant al Gazii Civile din Filipine. In timpul ocupatiei spaniole, el a disparut de la postul sau de garda din fata Palatului Guvernatorului General, pentru ca, peste cateva momente, sa apara la Ciudad de Mexico…pe cealalta parte a globului terestru. Uimit, soldatul nu-si putea explica cum ajunsese acolo. Intrebat de autoritatile mexicane cine este, tanarul a raspuns ca era de garda la Palatul Guvernatorului General din Filipine, care fusese asasinat. Dus in fata autoritatilor ecleziastice, acestea au concluzionat ca barbatul era "posedat de diavol", trimitandu-l la puscarie. Peste cateva saptamani, o ambarcatiune ancorata pe coasta Mexicului avea la bord reprezentati ai autoritatilor filipineze. Ei l-au identificat pe barbat, confirmand spusele sale. Filipinezul a fost eliberat si trimis in tara sa cu aceeasi ambarcatiune.

Uimirea eunucului

In Biblie, primul caz de teleportare este descris in "Faptele Apostolilor". Filip a urcat in carul unui eunuc. Ajunsi la o mica intindere de apa, eunucul i-a cerut sa-l boteze. Dupa ce l-a crestinat, apostolul a disparut, pentru ca, imediat, sa apara in alt loc, pentru a duce vestea cea buna. Potrivit descrierii biblice, Filip a "poruncit" carului sa se opreasca si a intrat in apa cu eunucul si l-a botezat. Cand au iesit afara, "Sfantul Duh" l-a indepartat pe apostol. Brusc, enucul nu l-a mai putut vedea si s-a adus acasa, pentru a se bucura alaturi de familia sa. Filip s-a trezit in orasul Azotus. Trecand pe acolo, inainte de a ajunge in Cezareea, el le-a adus la cunostinta localnicilor vestea cea buna.

Teleportare in… barca

Un alt exemplu de teleportare este mentionat in "Biblia dupa Ioan". In asteptarea Sa, discipolii lui Iisus au iesit cu barcile pe mare, la cativa kilometri de tarm. Dupa ce Iisus S-a urcat intr-una dintre ambarcatiuni, apostolii s-au trezit brusc la mal. Iata descrierea intamplarii: "Si pentru ca EL trebuia sa vina, discipolii SAI au mers pe tarm, au urcat intr-o barca si au plecat pe mare spre Capernaum. Si s-a intunecat, si EL n-a venit la ei. Fiindu-le foame, au inceput sa prajeasca pesti, cand L-au vazut pe Iisus "calcand" pe apa, apropiindu-se de ei si urcandu-se in barca." Ei se temeau, dar EL le-a spus: "Sunt EU. Nu va temeti!". Apoi, ei L-au primit bucurosi in barca lor. Peste cateva momente, ambarcatiunea a ajuns la tarm, chiar in locul de unde plecasera.

O POSIBILA EXPLICATIE
Pana acum, mecanismul pe baza caruia are loc teleporarea nu a fost descifrat. Specialistii nu au gasit, inca, o explicatie plauzibila pentru acest fenomen. Se pare, insa, ca o ramura stiintifica moderna, Fizica Cuantica, ar putea oferi solutia problemei. Cercetatorii in domeniu au descoperit ca particulele materiale cu cele mai mici dimensiuni, numite "cuantice", pot disparea de pe o orbita, pe care se deplaseaza cu viteze foarte mari, pentru a aparea, in scurt timp, pe o alta din imediata apropiere. Cercetatorii incearca sa descopere o asemanare intre fenomenul petrecut la nivel microscospic si cele de la scara macroscopica. Fizicienii au stabilit ca, la cele mai scazute nivele energetice, fortele psihice pot influenta comportamentul materiei. Savantii folosesc in sprijinul teoriei lor si argumente religioase, ca, de exemplu: "daca Biblia atesta existenta unui fenomen, este foarte posibil ca acesta sa poata fi intalnit si in realitate".
×