x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mona Lisa cu ochi cifraţi

Mona Lisa cu ochi cifraţi

de Sînziana Stancu    |    13 Dec 2010   •   20:54
Mona Lisa cu ochi cifraţi
Sursa foto: Jean Pierre Muller/AFP/Mediafax

142343-jean-pierre-muller-afp-afp-france-musueum-mona-lisa-2.08-mbyte.jpgPrivind mai adânc în enigmaticii ochi, ce par că te urmăresc pretutindeni, ai frumoasei Mona Lisa, detectivii de artă au observat ceea ce nimeni nu descoperise până acum. În adâncul întunecat al pupilelor misterioasei femei apar câteva litere şi cifre aproape microscopice. Două dintre litere sunt chiar „L” şi „V”, adică iniţialele artistului (Leonardo Da Vinci), şi sunt ascunse în pupila ochiu­lui drept. În cea a ochiului stâng, literele sunt mai puţin conturate, părând să fie literele „C” şi „E”, dar la fel de bine ar putea fi şi litera „B”. De asemenea, pe fundalul picturii, în dreptul arcului de pod, apar simboluri care par a fi şi de cifre, şi de litere. De pildă, acolo poate fi numărul „72” sau litera „L”, urmată de cifra „2”.

Experţii care le-au analizat au spus că aceste simboluri scrise par să facă parte dintr-un „Cod real” al lui Da Vinci, şi nu neapărat din best-seller-ul scriitorului Dan Brown, „Codul lui Da Vinci”, care a făcut furori, dar a stârnit şi numeroase controverse după ce a fost lansat, la fel ca şi filmul cu acelaşi nume realizat imediat după aceea, în 2006. Una dintre aceste controverse se referă la presupunerea scriitorului că în ochii Mona Lisei s-ar afla misterul Sfântului Graal. Silvano Vinceti, preşedintele Comitetului Naţional Italian pentru Patrimoniul Cultural, a explicat că „simbolurile nu sunt vizibile cu

ochiul liber, dar cu o lupă puternică se văd foarte clar”. „Trebuie să ţinem cont de faptul că pictura are aproximativ 500 de ani, aşa că nu mai e la fel de clară şi bine conturată ca la început. Încă de la primele investigaţii am vrut să ne asigurăm că nu este vorba despre vreo greşeală şi că acele simboluri au fost puse de artist”, a continuat el. Recenta descoperire coincide însă cu ceea ce Dan Brown dezvăluise în cartea sa despre aceste simboluri din celebra pictură a lui Da Vinci. Dar recentele cercetări prin care ochii divei au fost puşi „la microscop” de detectivii artistici nu au fost inspirate de dezvăluirile din roman, ci de un membru al Comitetului pentru Patrimoniul Cultural, care luase o carte de la anticariat, din care aflase despre aceste simboluri din ochii Mona Lisei.

„Da Vinci a pus un accent special pe Mona Lisa şi se ştie că în ultimii săi ani de viaţă lua această pictură cu el oriunde mergea. De asemenea, ştim că Da Vinci era atras de ezoteric şi folosea simboluri în operele sale pentru a transmite mesaje. Cine ştie, poate că e chiar un mesaj de dragoste în această celebră pictură”, a mai spus Vinceti.

×
Subiecte în articol: fun