Un britanic, în vârstă de 101 ani, ar putea fi dat afară din Noua Zeelandă, după ce Comisia de imigrări i-a respins cererea sa de a petrece ultimii ani din viaţă împreună cu fiul său, singura rudă a bătrânului rămasă în viaţă, relatează The Telegraph.
Un britanic, în vârstă de 101 ani, ar putea fi dat afară din Noua Zeelandă, după ce Comisia de imigrări i-a respins cererea sa de a petrece ultimii ani din viaţă împreună cu fiul său, singura rudă a bătrânului rămasă în viaţă, relatează The Telegraph. Chiar dacă a venit în Noua Zeelandă cu economii de 145.000 de lire sterline şi cu pensia sa pe un an de 33.000 de lire, bătrânul văduv ar putea fi obligat să îşi facă bagajele şi să plece în ţara natală, după ce reprezentanţii comisiei care se ocupă ce problemele pe imigraţie i-au spus că "situaţia în care se află nu îl face special", notează ziarul. Bătrânul este un cercetător chimist, ieşit la pensie, al cărui fiu este profesor universitar. El a încercat să rămână în Noua Zeelandă, după ce a ajuns acolo în 2006. În acelaşi timp, Eric King-Turner, în vârstă de 102 ani, a primit acordul celor din Comisie să se mute în Noua Zeelandă, la soţia sa, în vârstă de 87 de ani, născută în Kiwi.
Chiar dacă bărbatul de 101 ani le-a povestit celor din comisie pentru imigranţi despre situaţia sa dificilă, aşa cum a făcut-o şi Eric King-Turner, oficialii s-au arătat emoţionaţi de necazul său, temându-se de fapt că bătrânul va fi o pacoste pentru serviciile de sănătate. Birocraţii i-au spus că dacă vrea să păstreze legătura cu familia sa, fiul ar trebui să călătorească 24.000 de mile pentru a-l vizita în Marea Britanie. "Vârsta sa, resursele sale financiare, faptul că nu are rude în Marea Britanie nu îl fac special", şi-au motivat cei din comisie decizia. "De ani buni, bătrânul a trăit în Marea Britanie, singur, departe de fiul său. Se pare că fiul său l-a vizitat între timp şi nu există niciun motiv pentru care acesta să nu continuie să o facă şi în viitor", au precizat oficialii. Peste 10.000 de britanici au primit permis de şedere în Noua Zeelandă anul trecut, adică aproape 25 la sută din numărul total de imigranţi.