Nu cred în paranormal

Cu Camelia am avut o relaţie destul de lungă şi mi se cam pusese pata pe ea. Era mai mică decît mine cu vreo patru ani şi ceva, terminase Litere, era destul de doapă, dar avea nişte ochi verzi teribil de frumoşi.

Cu Camelia am avut o relaţie destul de lungă şi mi se cam pusese pata pe ea. Era mai mică decît mine cu vreo patru ani şi ceva, terminase Litere, era destul de doapă, dar avea nişte ochi verzi teribil de frumoşi. Am stat împreună aproape doi ani şi o serie de întîmplări mă făcuseră să cred că m-am brodit cu ea pe termen “nedeterminat”.

Într-o seară, după ce fusesem cap limpede şi stătusem tîrziu la ziar, am luat un taxi de la Casa Scînteii spre domiciliul propriu. Nimerisem cu un personaj ciudat, un individ imens, cam de 200 de kile, cu o cipilică neagră, ca de evreu religios, în vîrful capului. Sociabil, s-a recomandat “nea Petrică” şi mi-a declarat din capul locului că e un experimentat astrolog şi că poate să-mi ghicească trecutul, prezentul şi viitorul. M-a scanat, m-a întrebat cînd sînt născut şi a orăcăit, vorbind pe nas: “Îţi e sortită o femeie născută în 1980, în zodia Peştilor. Cu ea rămîi, dacă eşti deja combinat, dacă nu, o găseşti în curînd”. Am rămas mască. Camelia era născută în martie 1980. Taximetristul mi-a mai spus cît de bine mă potrivesc sexual, mental şi fizic cu “peştoaica” din 1980, că trebuie neapărat să mă împuiez cu ea şi alte treburi asemenea. Cînd am debarcat din maşină aveam deja capul făcut mare. Fata mă aştepta acasă, nu i-am spus ce mi se întîmplase, dar m-am purtat cu ea mult mai tandru ca de obicei, iar cînd am făcut dragoste mi s-a părut că intuieşte ce vreau.

Ţiganca

Peste cîteva săptămîni am plecat la Sibiu să fac un reportaj despre nişte ţigani bătrîni, care fuseseră în timpul războiului deportaţi la Bug. După ce am stat de vorbă cu o seamă de moşi şi babe cu poveşti năucitoare, o ţigancă bătrînă, să tot fi avut 80 de ani, s-a oferit să ghicească, contra a 100.000 de lei vechi. M-a distrat ideea, aşa că am acceptat. După o serie de banalităţi, mi-a spus că am o iubită al cărei nume începe cu litera C şi că tipa e gravidă. A mai bingănit că ea nu o să vrea să ţină copilul, că are ochii verzi, dar că îmi e scris să rămîn de tot cu ea, că o să avem alţi doi copii. Mi-a mai dat o rădăcină de mătrăgună care aduce noroc, treabă pe care am mai lăsat un supliment de 50.000. Am plecat năucit.

Întors la Bucureşti, am găsit-o pe Cami verde la faţă. Îşi făcuse un test de sarcină şi îi ieşise pozitiv. Nu avea chef să nască, voia să se apuce de un doctorat, eventual să prindă o bursă în străinătate. Nu crezusem niciodată în vrăjitoare sau astrologi, dar prea erau multe potriveli. Undeva în sinea mea, îmi încolţise ideea că aiurelile şoferului cu cipilică şi ale ţigăncii bătrîne pot fi reale şi nu o să scap în veci de Cami, mai ales că fata îmi tot spunea că ar vrea să rămînem împreună de tot, eventual să ne mutăm undeva în străinătate. După ce a făcut chiuretajul avea remuşcări, o ţinea că şi-ar dori să avem, după ce îşi rezolvă “studiile aprofundate”, exact doi copii. Ca un făcut, atmosfera de serial paranormal de doi bani şi serie D era întărită de faptul că ea, în fiecare dimineaţă, îmi spunea cum ne-a visat prin ţări calde, plini de succes.

Am mai rămas împreună, în Bucureşti, vreme de patru luni. Ne înţelegeam destul de bine, stăteam mai tot timpul împreună, aveam o relaţie cvasimatrimonială.

Într-o seară, m-a anunţat brusc că a reuşit să cîştige o bursă de doctorat la Londra, care o să ţină trei ani. Nu i se părea că e o tragedie pentru relaţia noastră, ba chiar a scos din mînecă varianta să plec cu ea şi să încercăm să ne descurcăm împreună acolo. Dacă, în mod previzibil, n-aş fi marşat la varianta cu transplantatul pe sol britanic, mi-a propus să vin să o vizitez lunar, călătorind cu avioane low-cost şi a promis că o să apară să stăm împreună în România în fiecare vacanţă a ei. Am acceptat cu resemnare ultima variantă.

A plecat într-un început de octombrie. În prima lună, mă suna sau mă bătea la cap pe internet aproape zilnic. Prin noiembrie, comunicarea a început să se rărească, apoi m-a anunţat că de Revelion vrea să plece în Olanda cu nişte colegi şi nu crede că o să ne vedem. Măcar mi-a dat un SMS de “La mulţi ani!”, fiindcă în ianuarie nu a mai spus nimic o lungă perioadă. Cînd i-am telefonat, din curiozitate, mi-a răspuns pe un ton plictisit că s-a angajat ca bibliotecară la universitatea unde îşi făcea doctoratul şi că e foarte ocupată. După asta a urmat tăcere totală. De la un prieten comun, care făcea drumuri londoneze, am aflat că se combinase cu un tînăr studios polonez.

Nu m-a mai interesat ce se întîmplă cu ea, dar de atunci nu mai cred în nici un fel de paranormali, doar accept că există, din cînd în cînd, coincidenţe ciudate.