x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun O sută de mii de euro daţi pentru o trufă albă!

O sută de mii de euro daţi pentru o trufă albă!

09 Noi 2009   •   00:00
O sută de mii de euro daţi pentru o trufă albă!

O trufă albă, cu o greutate de 750 de grame, a fost vândută contra sumei de 100.000 de euro. Preţul-record a fost înregistrat la o licitaţie care a avut loc la Grinzane Cavour, în nordul Italiei. Trufa, cea mai mare dintr-un lot de 11, a fost cumpărată de o persoană din Hong Kong.



Cele 11 trufe au fost achiziţionate pentru suma totală de 250.000 de euro la această licitaţie care a avut loc la castelul din Grinzane Cavour şi a fost retransmisă prin satelit în Hong Kong. În urmă cu doi ani, o trufă albă cântărind 1,5 kilograme a fost vândută la o licitaţie care a avut loc în Toscana pentru 330.000 de dolari (223.000 de euro la cursul de atunci), o sumă record.

Trufele sunt nişte ciuperci care pot varia considerabil în ceea ce priveşte mărimea şi sunt apreciate peste tot în lume pentru aroma lor. Cantitatea de trufe albe culese din pădurile italiene în ultimii ani a scăzut, mai ales din cauza modificărilor climatice. La sfârşitul lui noiembrie 2008, preţul acestora crescuse la aproximativ 5.176 de dolari pe kilogram. Restaurantele din Italia au limitat la minimum achiziţia de trufe, însă cererea din străinătate a rămas constantă, spun asociaţiile culegătorilor de trufe din Italia.

×
Subiecte în articol: magazin