Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Reuniunea grupului de lucru ''Open ended working group'' privind reforma Consiliului de Securitate al ONU, se anunţă incendiară. Prima şedinţă a confruntării, care a avut loc pe 11 noiembrie, a văzut două tabere opuse. Acestea s-au bătut cu tenacitate pentru o chestiune fundamentală: menţinerea unui rol pentru grupul de lucru sau trecerea directă la negocieri interguvernamentale.
Ţările care se opun unei extinderi a numărului de membri permanenţi în Consiliul de Securitate /Uniting for Consensus/ cer ca ''Open ended working group'' să decidă cadrul normativ şi calendarul negocierilor interguvernamentale care ar urma să înceapă în februarie 2009, informează Agerpres. Dimpotrivă, aşa-numiţii ''mari pretendenţi'' care vizează să devină membri permanenţi, în special Germania, Japonia, India şi Brazilia /G-4/ intenţionează să treacă direct la etapa negocierilor. Cele două grupuri sunt divizate şi privind existenţa unui ''gentlemen's agreement' care, potrivit ''Uniting for Consensus'', ar atribui ''Open ended'' capacitatea de a stabili modalităţile negocierilor interguvernamentale. Miza este o chestiune crucială: grupul de lucru, nu întâmplător calificat de ani de zile drept ''Never ending working group'', trebuie să decidă prin consens. Negocierile interguvernamentale permit însă luarea de decizii cu majoritate, care ar putea conduce la prezentarea în Adunarea Generală a ONU a unei rezoluţii-cadru privind creşterea numărului de locuri de membru permanent.
Italia, care de ani de zile se opune acestei soluţii pentru a evita să fie exclusă din ceea ce ar deveni un directorat extins asupra destinelor lumii, este conştientă de riscurile ce stau în negocieri, şi din acest motiv a ridicat de mai mult timp gradul de atenţie asupra acestei probleme, precizează agenţia de presă italiană, Il Velino. Astfel, prin vocea ministrului italian de externe, Franco Frattini, a propus organizarea unei mari reuniuni privind reforma Consiliului de Securitate, la Roma, care să fie deschisă tuturor ţărilor ce au o poziţie similară. O reuniune la nivel ministerial care ar constitui o ridicare politică a problemei, pentru moment restrânsă la Palatul de Sticlă.
Sunt 15 ani de când G-4 vizează să intre cu titlu de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, dar chiar şi în momentele de maximă angajare /1997, 1998 şi 2005/ nu a reuşit niciodată să obţină consensuri suficiente pentru aprobarea propriei rezoluţii. În plus, rămâne îndoielnică voinţa actualilor membri permanenţi de a împărţi cu alţii privilegiul lor. În declaraţiile din cadrul reuniunii de marţi, delegatul Rusiei /Moscova era odată favorabilă ambiţiilor G-4/ a subliniat cerinţa de a se ajunge la un consens între părţi. Delegatul american a adoptat teza ''Uniting for Consensus'', cerând concentrarea eforturilor în interiorul ''Open ended working group''.
Franţa şi Marea Britanie şi-au reafirmat sprijinul faţă de aspiranţii la fotoliul de membru permanent, dar rămâne de văzut cât de mult se vor angaja pentru a determina cu adevărat un progres al procesului de reformă. China, care nu şi-a exprimat încă poziţia, este de notorietate contrară ''promovării'' Japoniei. Uniunea Africană, care este decisivă pentru orice rezoluţie, deoarece are 53 de voturi în Adunarea Generală, rămâne ancorată în ''consensul de la Ezulwini'' /a 43-a reuniune ordinară de la Ezulwini, Regatul Swaziland, din 7-22 mai 2008/, o linie substanţial radicală care cere două locuri de membru permanent cu drept de veto pentru Africa, ai căror destinatari vor fi aleşi prin rotaţie. Atât timp cât organizaţia panafricană va rămâne pe această poziţie nu va putea sprijini G-4, care pentru a intra în Consiliul de Securitate şi a depăşi neîncrederile actualilor membri permanenţi, a renunţat de mult timp la pretenţia la dreptul de veto.
