x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pofta de... Capul şi burta din calea fericirii

Pofta de... Capul şi burta din calea fericirii

de Miruna Mihalcea    |    26 Iul 2009   •   00:00

Pe vremuri, când doi adolescenţi decideau să facă sex împreună, se stârnea un mare vârtej emoţional. Acţiunea era tratată cu interes dublat de jena propriei goliciuni înstrăinate precum şi de frica pumnului părintesc, în caz că acesta s-ar fi ivit din senin. Azi, elevii porno se dezvoltă nestingheriţi în şcoli, concurând păduchii la viteza de reproducere.

Mă-ntorc în timp ca să mă-aşez la căpătâiul şovăielnicei şi totodată penibilei descoperiri a propriei nudităţi în raport cu nuditatea de sex opus.

Atunci când m-am lăsat descoperită prima dată - n-o să înţelegem sedusă şi abandonată, ci doar explorată. Memoria a-nregistrat detaliile cu precizie. Deşi vădit interesată de no­u­ta­tea activităţii, deşi copleşită de un sen­timent de importanţă subită pe care propria mea persoană o căpăta cu aceas­tă ocaziune, deşi adânc pătrunsă - emoţional, fireşte! - de gra­vitatea îm­prejurării, deşi, de ce să nu re­cu­noaş­tem, considerabil tulburată de efectele fizice produse precum şi de avalanşa de emoţii noi stârnite de situaţie, nu-mi stătea gândul, aşa cum vă puteţi înc­hi­pui, decât că dracu' mă ia dac-o apucă pe maică-mea să vină mai repede de la serviciu. Şirul gândurilor se ducea şi mai aiurea, creionând posibi­litatea ca în loc de mama să apară tata, ocazie cu care urma să mor dez­o­norată, înainte de-a deprinde folosul mădularului erect.

Între timp, mădularul îşi căuta de drum. Se-ncurca însă, stângaci şi neghiob, în diverse obstacole de ordinul jenei, al nesiguranţei, al respingerii, al îndoielii, al fricii şi-al durerii. Acum, că tata nu s-a-ntors mai repede şi că am apucat să mă fami­liarizez cu ciudatul obiect natural al muncii intime, pot să mă-ntind relaxată pe şina de tren jurând că "dânsul" nu dădea doi bani pe mama sau pe tata, ci se concentra exclusiv pe ţintă. Mai cred că în momentul dezgolirii devenise foarte puţin important - spre deloc -, cine e pur­tă­toa­rea ţintei (ăsta e unul din simpto­mele care se păstrează dincolo de adolescenţă, cred!).

Momentul vesel s-a stins repede. Frica a triumfat.

Mama avea o vorbă, pe care a-n­ce­put să mi-o-mpărtăşească destul de des, la scurtă vreme după ce i-am îm­păr­tăşit grozăvia. Tâlcul sugera că o să mă satur eu curând de. Înduioşător! Pă­rinţii întotdeauna ştiu lucruri. Deci ce fă­cusem, mai exact? Pusesem prima că­rămidă la viitorul zid al durerilor de cap şi de burtă. Ce făcuse el? Dăduse star­tul la sprint-ul nesfârşit în goana după.

Ştim noi oare, atunci când ni se întâmplă prima dată, că o să vină o vreme când o să turnăm scuze? Deşi, un răspuns justificat la "nu pot, că mă doare capul - burta?" ar putea fi că nici nu s-a pus problema ca el să fie interesat de cap sau de burtă, deci totul poate decurge conform planului.

În privinţa asta, generaţiile noi stau bine. Eu însă ce mama dracului o să-i răspund fiică-mi când o să-mi spună că în bancă şade lângă ea o elevă porno? Sau cum o să reacţionez când fiu-meu o să-mi spună că el se mută la profa' lui de mate? Lor nu ştiu ce-o să le zic, dar maică-mii sigur o să-i zic că "de..." văd că nu se mai satură nimeni!

PS: Nu se mai satură nimeni, cu atât mai puţin cei cu duhul comercial, care au înţeles cât de bine se poate câştiga din împerecherea trupurilor, cu plată. Mi-aduc aminte ce ne-am distrat într-o vară, eu şi prietena mea, la vila ei dintr-o staţiune turistică. Tatăl ei, un potent om de afaceri, îşi adusese în vizită un partener - niţel mai tânăr -, dimpreună cu soţia. Aceştia aveau alocat un superb dormitor de oaspeţi, unde îşi depozitează, nu-i aşa, valizele cu acareturi. Prietena mă târăşte într-o zi în camera ălora, sub pretext că ne trebuie ceva. Ceva-ul se găsea chiar în portofelul partenerului şi se numea bănet. Colega m-a liniştit repede: tipu' n-o să sufle-o vorbă, pentru că din când în când i-o trage şi preferă să nu afle ăl bătrân. De asemenea, tânărul cuceritor înţelesese repede că frageda fiică a partenerului a moştenit spiritul de afa­ceri al lui tacsu'. Vara aia a fost una reuşită. Cred că mai ales pentru mine, care m-am înfruptat din afacerile lor, fără să pun nimic la bătaie. Decât, desi­gur, tăcerea. Fraierii...

×