x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Polanski şi Tarantino, laureaţi ai Premiului Cesar

Polanski şi Tarantino, laureaţi ai Premiului Cesar

26 Feb 2011   •   16:17
Polanski şi Tarantino, laureaţi ai Premiului Cesar

153818-polanski.jpgWeek-end-ul premiilor în cinematografie, care va culmina, duminică noapte, cu decernarea Premiilor Oscar, a început, vineri seară, la Paris, cu acordarea Premiilor Cesar, poate nu la fel de populare, dar cu siguranţă extrem de prestigioase.

 

Controversatul Roman Polanski a luat premiul pentru cea mai bună regie, a thriller-ului politic The Ghost Writer, pelicula fiind recompensată cu alte trei distincţii (scenariu, muzică şi prelucrare video). Polanski a pierdut însă premiul pentru cel mai bun film, care i-a revenit dramei franceze Of God and Men, nominalizată la nu mai puţin de 11 categorii.

 

Quentin Tarantino a primit un premiu onorific, ce i-a fost înmânat de Diane Kruger şi Christoph Waltz, doi dintre actorii cu care a lucrat la Inglorious Bastards, o memorabilă dramă de război regizată în 2009.

 

Cei mai buni actori în rol principal au fost desemnaţi Eric Elmosnino (intrepretul lui Serge Gainsbourg în filmul autobiografic cu acelaşi nume), respectiv Sara Forestier (The Names of Love).

 

Gala de la Paris a avut-o drept prezentatoare pe dubla laureată a Premiulu Oscar, Jodie Foster.

×
Subiecte în articol: cesar roman polanski quentin tarantino