x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun PREMIERĂ / Premiul Pulitzer, acordat publicaţiilor care apar exclusiv online

PREMIERĂ / Premiul Pulitzer, acordat publicaţiilor care apar exclusiv online

09 Dec 2008   •   00:00
PREMIERĂ / Premiul Pulitzer, acordat publicaţiilor care apar exclusiv online

Premiul Pulitzer, cea mai prestigioasă distincţie americană din domeniul jurnalismului, va putea fi acordat, începând din 2009, şi publicaţiilor care apar doar pe internet, potrivit organizatorilor, informează AFP, citată de Mediafax.



Pulitzer Prize Board, care atribuie acest premiu anual, pentru 14 categorii din domeniul jurnalismului, a anunţat că, începând cu viitoarea gală, care va avea loc în aprilie 2009, vor fi recompensate "atât publicaţiile tipărite, cât şi organizaţiile din domeniul presei care publică doar pe internet". Acest fapt va fi valabil pentru toate cele 14 categorii de premii. "Este o evoluţie logică a misiunii istorice a premiului Pulitzer", a declarat Sig Gissler, unul dintre organizatori. "Urmărim în permanenţă schimbările ce apar pe scena mediatică, pentru a face ajustările necesare în timp util", a adăugat Gissler. El a reamintit că premiul Pulitzer, creat în anul 1904, a evoluat de-a lungul istoriei sale. Premiul Pulitzer pentru fotografie a început să fie acordat abia din anul 1943. Din 2009, vor putea să concureze pentru câştigarea acestui prestigios premiu publicaţiile tipărite sau electronice, care apar zilnic sau săptămânal şi care "se consacră, în principal, acoperirii într-o manieră originală a actualităţii imediate", potrivit comunicatului Pulitzer Prize Board. Totodată, comunicatul precizează faptul că revistele, societăţile din domeniul audiovizualului şi site-urile lor nu vor putea fi eligibile. Data limită de participare a fost fixată pentru 1 februarie 2009.
Cotidianul american Christian Science Monitor, care a câştigat deja şapte premii Pulitzer, a anunţat la sfârşitul lunii octombrie că va renunţa la ediţia tipărită, pentru a trece exclusiv la formatul electronic, începând cu luna aprilie 2009. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea pulitzer