Ratonul

Prin anul 2000 ajunsesem să lucrez la o revistă cu existenţă efemeră. Fusesem uns un fel de şef şi aveam impresia că sarcina mea reală era de fapt să îngrop publicaţiunea, scoasă la un moment dat de un miliardar, care nu mai avea chef de ea. Moştenisem acolo tot felul de cetăţeni care luau o leafă fără să facă nimic. Mi se trasase sarcina să fac curat, dînd afară o parte din ei. Cum eu presupuneam că se duce dracului oricum şandramaua, nu mă prea agitam să trag şuturi în posterior.

Prin anul 2000 ajunsesem să lucrez la o revistă cu existenţă efemeră. Fusesem uns un fel de şef şi aveam impresia că sarcina mea reală era de fapt să îngrop publicaţiunea, scoasă la un moment dat de un miliardar, care nu mai avea chef de ea. Moştenisem acolo tot felul de cetăţeni care luau o leafă fără să facă nimic. Mi se trasase sarcina să fac curat, dînd afară o parte din ei. Cum eu presupuneam că se duce dracului oricum şandramaua, nu mă prea agitam să trag şuturi în posterior.


Ăia de acolo fuseseră avertizaţi că o să vină un balaur care o să dea cu ei de pămînt. De aceea, cînd am aterizat în redacţie nu ştiau cum să mă mai perie, mă luau cu respectuos-familiarul "şefu’", chestie care mă scotea din minţi. Eu mă prefăceam că sînt un ins serios şi riguros, mai ridicam tonul şi mai respingeam unele materiale (în genere, tîmpenii imense) aşa, de chichi. Un domn ţigănos, între două vîrste, care ulterior a fost dovedit drept fost informator al Securităţii, se ducea din proprie iniţiativă să-mi cumpere bere cînd apăream în redacţie. Un alt domn venerabil, care nu avea atribuţii clare, spunea "Genial!" la orice gogomănie dădeam pe goarnă. Mai aveam acolo o fată care semăna cu un raton şi făcea nu ştiu ce studii aprofundate. O adusese acolo antecesorul meu, cu care era vag rudă, se gîndise să-i ofere un fel de bursă pînă cînd termină doctoratul. Avea ochi verzi, buze aproape inexistente, dinţi de rozătoare şi era mică de înălţime, dar cu membrele superioare şi inferioare mari.

Mă săturasem de atîta periat şi luat scame, aşa că am convocat la un vin toată lumea. Le-am explicat că nu vreau să trimit la plimbare pe nimeni şi că fac pe durul numai de formă. Le-am ascuns însă că revista oricum o să se închidă în vreo două luni. Cosmina, aşa îi zicea ratonului, m-a privit oarecum uşurată. A rămas cu mine după ce restul lumii plecase şi din vorbă-n vorbă am ajuns la ea acasă, undeva în Pantelimon. N-am stat prea mult să teoretizăm şi am ajuns în patul domnişoarei. Am constatat că la capitolul sex ne înţelegem destul de bine. Era foarte mobilă şi am pus-o în varii poziţii. În ciuda pregătirii academice, vorbea porcos-excitant pe parcursul acţiunii, lucru care nu-mi displăcea. Am început o relaţie destul de constantă, ne vedeam de două-trei ori pe săptămînă. Singurul lucru deranjant era că se tot împrumuta de la mine, pe varii motive, şi uita să înapoieze banii.

ŞOBOLANUL

Într-adevăr, după două luni şi ceva, revista repectivă s-a închis. Cosmina, cu care continuam să mă văd, rămăsese oarecum în aer. Asta însemna că sprijinul meu financiar crescuse considerabil. Cum nu-mi convenea, m-am dat peste cap şi i-am făcut rost de o slujbă relativ bine plătită, unde nu avea mare lucru de făcut, la o firmă de publicitate unde era un fel de şef-adjunct un amic de-al meu. Întîlnirile noastre au început să se rărească, ea îmi spunea că are imens de lucru şi la firmă şi la doctorat. Nu am insistat prea tare, dar la scurt timp am aflat că se combinase cu domnul din publicitate, căruia i-o recomandasem.

Vreme de cîţiva ani nu am ştiut nimic de soarta ei. Acum cîteva luni am ajuns întîmplător la Londra. Eram cu un amic român într-un pub din cartierul Camden şi vorbeam despre tot felul de probleme de acasă. Un englez între două vîrste, destul de pilit, cu chelie şi nasul roşu, se uita fix la noi. La un moment dat s-a ridicat şi ne-a întrebat din ce oraş din România sîntem. Recunoscuse limba. Ne-a povestit că şi iubita lui e româncă. El era administrator la o universitate londoneză, iar pe prietena lui, o fostă doctorandă din România, o angajase acolo bibliotecară, pînă cînd îşi va găsi ceva mai bun, "la nivelul ei". Fata ar fi trebuit să sosească la pub şi englezul ne-a rugat să rămînem, fiindcă ea s-ar fi bucurat să dea nas în nas cu nişte conaţionali care nu erau la cerşit sau ciordit la Londra. Domnişoara a apărut, şi în mod surprinzător era chiar Cosmina, puţin mai buhăită ca în urmă cu cîţiva ani. Nu cred că s-a bucurat prea tare să mă revadă, dar a simulat destul de bine că îi face plăcere. Englezul era mirat că ne cunoaştem, probabil presupunea că Bucureştiul e un fel de sat. Am mai băut vreo două beri şi am discutat banalităţi. La sfîrşit, cînd să plec în treaba mea, i-am spus Cosminei pe româneşte: "Cînd te-am cunoscut acasă îţi zisesem, după cum arătai, Ratonu’. Acum îmi dau seama că, de fapt, eşti un fel de şobolan care se combină cu oricine numa’ să găsească vizuine convenabile!". A zîmbit plină de amabilitate, ca şi cum i-aş fi urat un munte de succese.