Regele potenţei

Cîndva pe la mijlocul anilor ’90, ca să-mi rotunjesc veniturile, mă atîrnasem drept un fel de consilier de imagine pe lîngă un cetăţean, care era parlamentar şi domn de afaceri de anvergură. Mai scriam un discurs, mai aranjam un interviu şi picau oarece bani, nu mulţi, fiindcă, în ciuda averii sale mari, ipochimenul era zgîrcit. Îmi plăcea că mă plimbam destul de mult prin ţară, pe unde avea omul întruniri politice.

Cîndva pe la mijlocul anilor ’90, ca să-mi rotunjesc veniturile, mă atîrnasem drept un fel de consilier de imagine pe lîngă un cetăţean, care era parlamentar şi domn de afaceri de anvergură. Mai scriam un discurs, mai aranjam un interviu şi picau oarece bani, nu mulţi, fiindcă, în ciuda averii sale mari, ipochimenul era zgîrcit. Îmi plăcea că mă plimbam destul de mult prin ţară, pe unde avea omul întruniri politice.

Avînd un nas fin, deputatul în cauză se prindea cînd intenţionam să-i cer o sumă ceva mai mare pentru serviciile prestate şi îmi trîntea el preventiv ceva, să-mi închidă clanţa.

Nisip

Într-o astfel de situaţie, m-a anunţat că mă ia într-o călătorie "de biznis" în Emiratele Arabe Unite. Împreună cu "badigardul" Emil şi consilierul economic Liviu formam suita măreţului personaj. Am aterizat în Dubai, un loc bizar cu zgîrie-nori răsăriţi din nisip şi cu palate în formă de vapor sau avion. Am fost campaţi într-un hotel de cinci stele, noi, suita, într-un apartament normal, iar demnitarul în cel imperial. Am aflat că noi trebuia să ne plătim din diurna anemică pe care o aveam tot, mai puţin micul dejun, dar şeful nostru avea totul decontat de posesorii de prosoape-n cap cu care trebuia să negocieze.

După ce am dat un tur de oraş, cu taxiul, căci afară erau cincizeci de grade, am crezut că nimerisem într-un paradis al preţurilor mici. Electronicele, aurul sau ţoalele erau mult mai ieftine decît la Bucureşti. Am putut să vedem cum o hală plină cu bijuterii se goleşte instantaneu, după ce au debarcat din nişte autocare cohorte de mafioţi ruşi. Am aflat de la indienii care erau în spatele tarabelor că ruşii apar în Dubai strict în scop de shopping. Sînt luaţi de la aeroport, cumpără de-a valma vreme de vreo trei ore tot ce găsesc din metale preţioase, apoi o taie la loc spre Maica Rusia, fără să mai întîrzie prin spaţiul Emiratelor. Deja ne făceam socoteala că o să ne întoarcem în ţară cu tot felul de mărfuri pe care o să le vindem la preţ triplu.

Room service

Întorşi la hotel oarecum mulţumiţi, ne-am decis să bem o bere la barul imens din incintă. Ne-am înverzit cînd am văzut preţul, zece dolari halba, o mică avere pentru noi, atunci. Pe la mesele de lîngă noi erau vreo douăzeci de fete, rusoaice sau negrese, în mod evident curve. Am întrebat-o pe una din ele cît costă şi ne-a dat o altă veste extrem de proastă: 200 de dolari pe oră. Chelnerul palestinian, care ne servea (în Emirate puţinii nativi sînt scumpi la vedere şi nu prestează munci fizice) ne-a lămurit că în ţara musulmană în care ne aflam curvăsăria şi alcoolul sînt teoretic prohibite şi de aia costă aşa de mult. Fetele erau tot angajatele stabilimentului, pe post de "animatoare". Poliţia islamică intervenea doar cînd şeicul voia să rotească un demnitar şi îşi aducea aminte că respectivul a lins cîndva nişte whisky. Am băut cu noduri berile, care valorau cît un lănţisor de aur şi am plecat abătuţi spre apartament, încercînd să ne consolăm cu gîndul că în următoarele patru zile o să stăm pe uscat şi o să facem abstinenţă sexuală. În apartament am fost anunţaţi la telefon de patronul nostru că a doua zi o să plece singur devreme şi o să stea pînă după prînz la nişte discuţii. Ne lăsase la recepţie cartela de la apartamentul lui. Consilierul economic trebuia să ia de acolo nişte documente pe baza cărora să îi facă o strategie de negociere, iar eu să-i redactez în engleză un discurs pentru o recepţie care urma să aibă loc seara.

Pe la zece dimineaţa, eu şi Liviu ne apucasem de treabă, bruiaţi de Emil, care se plictisea şi simţea nevoia să ne povestească aventuri sexuale de pe vremea cînd lucra la poliţie. La un moment dat, mi-a străfulgerat prin cap ceva şi am zis: "Mă, băieţi… şeful are tot plătit!"

Emil a pus spontan mîna pe telefon, a sunat la recepţie şi într-o engleză poticnită a orăcăit că locatarul apartamentului imperial vrea să-şi cinstească salariaţii cazaţi la 506 (aşa scria pe uşa noastră) cu trei sticle de whisky şi trei femei, două negrese şi o rusoaică. Am fost foarte eficienţi. Pînă pe la trei după-amiaza, cînd s-a întors "imperialul" de la discuţiuni, golisem o sticlă jumătate, eram satisfăcuţi sexual şi ne făcusem şi "temele".

Pînă să plecăm în ţară, am mai făcut aceeaşi figură de două ori, beneficiind de dispariţiile oportune ale demnitarului. Nu s-a prins nimeni. În avion, toţi trei chicoteam mulţumiţi. La urma urmei, făcusem un gest patriotic şi contribuisem esenţial la buna imagine a şefului nostru. Emiratezii, cînd au achitat nota, au rămas mai mult ca sigur cu impresia că partenerul lor român e un rege al potenţei, care ingurgitează zilnic trei sticle de tărie şi apoi dă gata trei femei.