x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun România prinde topul celor mai ieftine pieţe alimentare din Uniunea Europeană

România prinde topul celor mai ieftine pieţe alimentare din Uniunea Europeană

de Corina Andriuta    |    29 Iun 2010   •   00:00

Preţurile la produsele alimentare şi băuturile răcoritoare în Polonia au fost semnificativ mai mici decât în alte ţări din UE , în 2009, informează Thenews.pl, citat de gazeta.ru. Raportul Eurostat arată că în Polonia preţurile sunt cu până la 36% mai scăzute faţă de media înregistrată în UE.



Oficiul de Statistică al Uniunii Europene a comparat preţurile la aproximativ 500 de produse de băcănie comparabile, inclusiv alimentare, băuturi non-alcoolice, alcool şi tutun, în 37 de ţări europene.  Conform sursei citate, studiul arată că, după Polonia, cele mai scăzute preţuri la acest tip de produse s-au înregistrat în Bulgaria şi România. În cele două ţări, media arată preţuri cu 30-40% mai mici decât pe restul pieţelor din UE!

La polul opus găsim Danemarca, ţară în care preţurile sar cu până la 40% peste cele de pe pieţele UE. Preţuri ridicate au fost, de asemenea, raportate şi în Irlanda, Finlanda, Luxemburg, Austria, Belgia, Germania şi Franţa – ţări în care costurile sunt cu  10 % - 30 % peste media UE. În aceste ţări, de exemplu, preţul la lactate este mai mare cu 56% iar la ouă cu 63 % faţă de cele mai ieftine pieţe din cadrul UE.

În Polonia, de exemplu, statistica ne arată că şi tutunul este cu 52% mai ieftin decât în restul Europei. În schimb, preţul la băuturile alcoolice este cu până la 89% mai mare decât în ţări precum România, Bulgaria, Spania sau Ungaria.









×
Subiecte în articol: lumea