x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rudy Giuliani pierde din increderea electoratului american

Rudy Giuliani pierde din increderea electoratului american

de Ovidiu Ciutescu    |    20 Dec 2007   •   00:00
Rudy Giuliani pierde din increderea electoratului american

Fostul primar al New Yorkului Rudy Giuliani a scăzut in sondaje 13 puncte din luna noiembrie şi se află in prezent la egalitate cu Mitt Romney in cursa pentru investitura republicană pentru alegerile prezidenţiale, potrivit unui sondaj NBC News/Wall Street Journal publicat miercuri, relatează AFP.

Fostul primar al New Yorkului Rudy Giuliani a scăzut in sondaje 13 puncte din luna noiembrie şi se află in prezent la egalitate cu Mitt Romney in cursa pentru investitura republicană pentru alegerile prezidenţiale, potrivit unui sondaj NBC News/Wall Street Journal publicat miercuri, relatează AFP.

SONDAJ. Fostul guvernator de Arkansas Mike Huchabee se află pe cea de a treia poziţie, cu 17% susţinere, urmat de senatorul de Arizona John McCain cu 14% şi senatorul din Tennessee Fred Thompson cu 11%, arată sondajul. Potrivit studiului, Giuliani şi fostul guverantor al statului Massachusetts se află la egalitate cu o cotă de susţinere de 20% in răndul alegătorilor republicani pentru alegerile primare. Giuliani a condus detaşat in toate celelalte sondaje NBC/Wall Street Journal, obţinănd 33% din intenţiile de vot in luna noiembrie. Luna trecută, mass-media a acordat mai multă atenţie campaniei lui Giuliani, care s-a concentrat mai mult pe Iowa şi New Hampshire, unde vor avea loc primele alegeri primare, in ianuarie, pentru a determina candidatul republican şi cel democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008. Potrivit studiului NBC/Wall Street Journal, numai 37% din electorat are o părere bună despre Giuliani, proporţie egală cu a celor care au o părere proastă despre el. In martie, 58% dintre americani il vedeau pe Giuliani favorabil, faţă de 14% care aveau o părere negativă, reaminteşte NBC. In tabăra democrată, senatorul de New York Hillary Clinton se află in fruntea sondajului NBC/Wall Strett Journal la nivel naţional. Potrivit studiului, 45% dintre electoratul pentru alegerile primare democrate o susţine pe Clinton, faţă de 32% pe senatorul de Illinois Barack Obama şi 13% pe fostul senator de Carolina de Nord John Edwards. Niciun alt candidat democrat nu obţine mai mult de 4% din intenţiile de vot, potrivit NBC. Sondajul a fost realizat in perioada 14 - 17 decembrie, pe un eşantion de 1.008 adulţi şi are o marjă totală de eroare de plus sau minus 3,1%.

×
Subiecte în articol: magazin giuliani