Autorităţile ruse l-au impiedicat pe Anatoli Karpov să-l viziteze in inchisoare pe fostul campion mondial de şah devenit lider al opoziţiei ruse, Garry Kasparov, care a fost condamnat la cinci zile de inchisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate
Potrivit Marca, care citează postul de radio Ecoul Moscovei, fostul campion mondial la şah Anatoli Karpov s-a prezentat la sediul Ministerului rus de Interne, de la Moscova, şi a cerut să-l viziteze pe Kasparov, dar nu a putut nici măcar să intre in clădire.
"Este ciudat că in sediul ministerului nu era niciun funcţionar care să poată lua o decizie in acest sens", a declarat Karpov.
Aflat in imposibilitatea de a se intălni cu Garry Kasparov, Karpov a decis să-i lase mamei acestuia un exemplar dintr-o revistă de şah. Potrivit sursei citate, nici mama lui Kasparov nu a putut să-şi viziteze fiul, căruia ii adusese căteva produse alimentare, lucru interzis de regulament.
Garry Kasparov, liderul mişcării de opoziţie Celalaltă Rusie, a fost condamnat, sămbătă, la cinci zile de inchisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate şi refuzul de a se supune ordinelor poliţiei. Numai mitingul fusese autorizat, nu şi marşul pe străzile Moscovei.
Justiţia rusă a respins, luni, un apel al opoziţiei care a contestat condamnarea lui Kasparov. "Tribunalul a respins toate argumentele noastre, apreciind că există suficiente dovezi privind vinovăţia lui Garry Kasparov, şi a refuzat să interogheze martorii apărării şi ai acuzării", a afirmat avocata fostului şahist.
In afară de Kasparov, niciuna dintre cele aproximativ 200 de persoane arestate la Moscova şi Sankt-Petersburg nu a fost condamnată la inchisoare.
Autorităţile ruse au justificat, marţi, arestarea manifestanţilor opoziţiei, acuzăndu-i că sunt plătiţi de agenţi străini, in timp ce Occidentul a criticat represiunile poliţiei de la sfărşitul săptămănii trecute. "Cred că forţele noastre de ordine au procedat corect. Persoanele care voiau să provoace forţele de ordine au suferit un eşec", a declarat premierul rus Viktor Zubkov, citat de agenţia Interfax, după manifestaţiile impotriva preşedintelui rus Vladimir Putin soldate cu arestarea a peste 200 de persoane.
- Mediafax
Citește pe Antena3.ro