x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Star news

Star news

05 Aug 2005   •   00:00
Star news

Sorin Matei ia sportul la ‘sto

"Sport Stou" debuteaza azi la Antena 1, la ora 20:15, si va putea fi urmarita in fiecare vineri. Producator si scenarist al show-ului este Sorin Matei, profesionist cu state vechi in televiziune. "Imi doresc sa descretesc fruntile telespectatorilor la inceput de week-end, iar subiecte mai interesante si mai hazoase decat in sport rar gasesti", spune Sorin Matei. Drept pentru care, la "Sport Stou", cu umor, vor fi abordate subiectele interesante, incepand cu interviuri neconventionale cu sportivi, in cadrul rubricii "Extemporal la oral", dar vor putea fi vizionate si farse, ultimele tendinte in moda sau balbe ale fotbalistilor sau antrenorilor. Rubricile vor fi prezentate de Manuela Grecu - care va juca rolul unei femei de serviciu de la vestiarul sportivilor - si care o va ajuta pe Georgiana Ciufu sa se achite cu succes de misiunea de prezentatoare.

Vacanta in functie de atentatele cu bomba

Mihai Morar si colegul de microfon, Daniel Buzdugan, au o vacanta luuuunga de tot. Timp de cinci saptamani emisiunea celor doi de la Radio 21, "Dimineata DeMenta", este in vacanta. Deci, baietii au timp berechet sa se plimbe, sa se odihneasca, sa se distreze, sa se bronzeze. Mihai va pleca, de la 12 august, peste hotare. El va merge pentru prima oara in Grecia. "Initial, eu si cu prietenii mei cu care am planuit aceasta vacanta, am vrut sa mergem in Turcia la Marmaris. Dar, de cand cu atentatele astea cu bomba, ne-am orientat spre o alta destinatie: Creta", marturiseste Mihai. Dar el nu pleaca in vacanta fara lectiile facute. Pana va porni spre Grecia, Mihai munceste de zor cot la cot cu Daniel pentru noul format al emisiunii lor. Ce va fi nou, veti putea asculta din 22 august. (Cristina Ologeanu)

Pentru Analia Sellis, fericirea e obligatorie

Analia Sellis, cea care a rupt gura targului cu piesa "Yo no soy de aqui" se considera o persoana optimista. Pe langa asta, cantareata argentiniana marturiseste despre ea ca este foarte sincera, sentimentala si fericita. De altfel, pentru ea, fericirea este "o stare obligatorie". Si, pentru ca este pasionata de studiul limbilor straine ea a urmat cursuri de limba germana si limba franceza. Nu oriunde, ci tocmai in cadrul prestigioasei Universitati britanice Harvard. In plus, ea a invatat limba italiana in tara ei natala, Argentina. Lansata in Romania anul trecut, Analia se poate mandri deja cu o performanta la care multi artisti romani ajung dupa ceva ani buni de "practica": locul III la Festivalul Cerbul de Aur 2004. (C.O.)

Emil Mitrache a fugit de armata

Pentru multi tineri, armata este un adevarat cosmar. Numai gandul ca, daca nu ar intra la facultate, va trebui sa faca armata, l-a indemnat pe Emil Mitrache sa dea la Facultatea de Politehnica. Cel care a dat viata personajului "Americanu" din serialul "La Bloc" de la Pro TV a vrut sa devina actor inca de cand a terminat liceul. Numai ca, "pe vremea lui", la actorie nu existau prea multe locuri. "Nu imi permiteam sa nu iau si apoi sa plec in armata, asa ca am dat la Politehnica, mai ales ca terminasem si un liceu industrial". Si a intrat. Dar, pana la urma, el a dat meseria de inginer pe cea de actor, chiar daca el reunoaste ca, la un moment dat, nu a crezut vreodata ca o sa ajuna sa traiasca din actorie. (C.O.)

Dana Savuica, luata prin suprindere de TVR

Dupa o pauza de aproximativ sase luni, Dana Savuica a revenit pe micile ecrane. Nu "Acasa", ci la postul national de televiziune. "Hai sa vorbim cu Dana" se difuzeaza in fiecare sambata, de la ora 23:30. Telespectatorii pot afla ce cumpara cuplurile de vedete, iar femeile vor fi sfatuite ce sa pastreze si ce sa "arunce" din garderoba. Desi emisiunea trebuia sa intre pe post mai demult, schimbarile de la TVR i-a cam dat peste cap planurile. Dana a fost luata prin surprindere cand i s-a spus ca "intra in grila" cu doua zile inainte de debutul emisiunii. (A P)

Steven Spielberg face un film cu teroristi palestinieni

Celebrul regizor american Steven Spielberg a confirmat faptul ca noul sau film despre atacul terorist palestinian asupra delegatiei sportive a Israelului de la Olimpiada de la München din 1972 si se va numi pur si simplu "Munich" (München). Mult-asteptata pelicula este filmata in locatii din Statele Unite, Ungaria, Polonia si Malta. Actiunea se deruleaza in jurul agentilor secreti israelieni care au misiunea de a-i gasi si de a-i ucide pe teroristii palestinieni vinovati pentru masacrul de la Munchen. Rolul principal va fi interpretat de Eric Bana - Hector din filmul "Troia". Din distributie mai fac parte Geoffrey Rush si Daniel Craig. "Atacul terorist de la München al gruparii «Septembrie Negru» si raspunsul israelian la aceasta agresiune constituie un moment important in istoria moderna a Orientului Mijlociu", sustine regizorul. "Cred ca prin abordarea acestui subiect vom putea sa ne explicam mai usor relatiile foarte tensionate din prezent dintre israelieni si palestinieni", a mai adaugat el.

Angelina Jolie ar putea adopta inca un copil

Ei, bine. Este adevarat. Actrita a adoptat recent o fetita pe nume Zahara dintr-un orfelinat din Etiopia, la cativa ani dupa ce il adoptase din Cambodgia pe baietelul Maddox. Seria adoptiilor pare insa ca va continua, potrivit tabloidului britanic The Sun. "Stiu ca Angelina cauta un copil din Rusia si nu as fi surprins daca ar adopta inca unul", a declarat Ron Federici, consilierul in materie de adoptii al starului.

"Vrea doar ce e mai bine pentru acesti copii. Nu trebuie sa fii bogat pentru a adopta din Africa, si chiar poti salva o viata", a adaugat el.

Eminem si-a cumparat un apartament de lux in Las Vegas

Eminem si-a cumparat de curand un apartament de 600 metri patrati, in valoare de aproape un milion de dolari, in orasul cazinourilor. Rapper-ul de 32 de ani, care a crescut intr-un parc de rulote din Detroit impreuna cu mama sa si cu fratele acestuia, a cumparat un apartament in Palms Place, intr-o cladire aflata inca in constructie. Complexul va avea o suprafata de 20.000 de metri patrati, cu toate facilitatile unui hotel de lux, incluzand o statiune balneara, restaurante, room-service si bucurandu-se de un nivel sporit de securitate, potrivit publicatiei New York Post. Intre timp, Eminem si echipa sa se delecteaza cu o vizionare privata a filmului "The Wedding Crashers", pentru care managerul complexului din Las Vegas a trebuit sa inchida unul dintre cinematografe special pentru starul american.

Nicole Kidman cere acordul copiilor inainte de intalnire

Actrita australiana Nicole Kidman a dezvaluit ca inaintea oricarei intalniri trebuie sa ceara acordul copiilor in privinta barbatului cu care urmeaza sa iasa in oras, relateaza site-ul Ananova. "Intotdeauna le spun ca decizia trebuie sa o luam toti trei. Asa ca barbatul cu care urmeaza sa ma intalnesc trebuie sa primeasca si acordul lor", a precizat vedeta. Potrivit sursei citate, de la divortul de Tom Cruise, Kidman a avut relatii esuate cu Lenny Kravitz si Steve Bing.

Robbie Williams, invidiat pentru colectia sa de masini

Cantaretul britanic Mark Owen, ex-Take That, a declarat ca nu este deloc gelos pe succesul muzical al fostului sau coleg, Robbie Williams, insa il invidiaza enorm pe acesta pentru colectia de masini pe care o stapaneste. Aceste sentimente, noteaza Contactmusic, mai sunt agravate si de faptul ca Robbie Williams - singurul dintre fostii Take That care a avut succes in cariera solo - nu i-a imprumutat niciodata unul dintre autoturismele sale scumpe. "Nu am cum sa-mi invidiez prietenul pentru cariera sa, dar ii invidiez colectia de masini. Nu ma lasa deloc sa conduc si eu una dintre ele", a declarat Owen.

Ben Affleck si Jennifer Garner asteapta o fetita

Parteneri pe platourile de filmare ale peliculei "Daredevil", parteneri si in viata reala, actorii Ben Affleck si Jennifer Garner asteapta un copil, care, conform unor surse din anturajul celor doi, se pare ca va fi o fetita, informeaza Rompres. Cei doi chiar s-au gandit la ce nume sa-i dea viitoarei lor fetite si, dupa ce au consultat o carte cu nume pentru copii, s-au oprit la Violet. Jennifer Garner, starul din Alias, se afla la primul sau copil, care urmeaza sa se nasca mai tarziu in cursul acestui an.

Nunta lui Peter Andre cu Jordan va fi televizata

Sex-starul britanic Jordan a decis sa vanda drepturile pentru nunta sa cu Peter Andre, programata sa aiba loc in septembrie, postului de televiziune ITV, relateaza tabloidul britanic The Sun.

"Nu vreau sa dau prea multe detalii, insa totul va fi televizat de ITV", ar fi declarat Jordan. "Stabilim ultimele clauze ale contractului pentru o nunta speciala. Peter si Jordan s-au intalnit la televiziune, asa ca pare logic ca si nunta lor sa fie televizata", a declarat o sursa din cadrul postului ITV. Asa ca britanicii asteapta cu sufletul la gura noua telenovela.
×