x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

24 Sep 2009   •   00:00

24 septembrie 2009



CROCODIL MAFIOT
Poliţia italiană a capturat un crocodil care era folosit de un membru al mafiei Camorra pentru a le intimida pe anumite persoane şi de a le forţa să dea "taxă de protecţie". Crocodilul, lung de 1,7 metri şi cu o greutate de 40 de kilograme, era ţinut pe o terasă cu piscină şi hrănit cu şobolani. Mafiotul a fost reţinut şi acuzat de posesie ilegală de animale, fiind investigat şi pentru extorcare de bani.

TRAVOLTA, ŞANTAJAT
Actorul John Travolta a fost victima unui şantaj cu 25 de milioane de dolari după moartea fiului său, Jett, de 16 ani, în casa lor de vacanţă din Bahamas. Extrem de tulburat după ce şi-a găsit fiul căzut pe jos în baie,  Travolta ar fi cerut echipajului ambulanţei să nu îl ducă la spitalul local, ci la aeroportul internaţional, de unde actorul, care îşi pilotează singur avionul, urma să-l ducă acasă, în Florida, să îl trateze. Înainte ca ambulanţa să plece, un paramedic i-a cerut unui ofiţer de poliţie să semneze, ca martor, un document în care scria că actorul "a refuzat asistenţa medicală". Dar Travolta l-a dus în final pe Jett la spitalul din insulă, unde a fost declarat mort, cauza fiind "atac de apoplexie". Paramedicul a luat la el certificatul de deces şi l-a şantajat pe Travolta că va da documentul publicităţii dacă nu îi dă 25 de milioane de dolari. Procesul e în desfăşurare.

×
Subiecte în articol: magazin