Strugurii

Pe când lucram la un alt cotidian central aveam o colegă pasionată de tot felul de diete. Nu era nici prea grasă, nici slabă, uşor plină, dar trăia cu impresia că trebuie să dea kilograme jos. Ţinea întruna tot felul de regimuri ciudate, dar niciodată nu observam că s-ar schimba ceva la ea.

Pe când lucram la un alt cotidian central aveam o colegă pasionată de tot felul de diete. Nu era nici prea grasă, nici slabă, uşor plină, dar trăia cu impresia că trebuie să dea kilograme jos. Ţinea întruna tot felul de regimuri ciudate, dar niciodată nu observam că s-ar schimba ceva la ea.

Stăteam în acelaşi birou şi trebuia să ascult zilnic conversaţii telefonice sau faţă în faţă cu alte doamne despre capacităţile curative ale verzei murate, grâu încolţit sau gingseng. În cameră erau veşnic tot felul de casolete pline cu diverse scârboşenii care miroseau ciudat. Unele dintre produsele miraculoase se stricau acolo, fiindcă onorata mea colegă schimba soluţiile miraculoase de la o zi la alta şi abandona la propriu pe mese şi scaune anumite amestecuri naturiste.

Fructe

Era o zi destul de frumoasă de toamnă când a anunţat victorioasă restul populaţiei din incintă că o să urmeze o reţetă de slăbit bazată doar pe fructe şi carne de peşte-nu ştiu de care, în urma căreia o să piardă vreo zece kilograme pe puţin în trei săptămâni. A început să vină din acel moment cu pungi pline de struguri, portocale, lămâi, prune şi mere. Eram mulţumit, fiindcă simţul olfactiv nu-mi mai era agresat aşa de rău.
După vreo trei seri de la schimbarea violentă de regim alimetar (până atunci adusese, vreme de o săptămână, recipiente cu o zeamă cu iz de gaz) mă plictiseam îngrozitor. Eram de serviciu pe ziar şi trebuia să-mi pierd vremea citind horoscopul, buletinul meteo, pagina pentru cucoane şi alte opere la fel de interesante. Îmi venea să mă sui pe pereţi, dar nu puteam să plec. Rămăsesem singur în birou cu Adina, colega axată pe fructe. Stătea în spatele monitorului şi îi vedeam din când în când mâna, care se întindea spre o pungă de plastic plină cu ciorchini de struguri. Rar se auzea şi câte un ţăcănit de tastatură, de unde am dedus că în pauzele de masticaţie lucrează la un text plin de spiritualitate.Aveam ascunse într-un dulap câteva sticle de vin roşu, primite cadou de la un podgorean pe care-l ajutasem scriind despre tragedia lui în cazul unui litigiu cu terenuri. Am scos una dintre sticle şi, amabil, am întrebat-o pe Adina dacă vrea un pahar. Ea a ridicat capul şi a făcut o mutră destul de chinuită. Mi-a spus că nu are voie decât sucuri naturale, făcute din fructe stoarse chiar în faţa ei. M-am apucat să-i explic că vinul meu este de fapt un suc natural de struguri, că nu-i poate dăuna cu nimic, ba chiar (ca să întăresc asta am invocat numele unui doctor elveţian inventat) că vinul roşu scoate toxinele din corp prin transpiraţie.

Birou

A acceptat, după expozeul meu ştiinţific, să-şi umple o cană mare de cafea cu minunea lichidă extrasă din dulap. Se părea că îi place, fiindcă a sorbit relativ repede con-ţinutul recipientului, după care a mai cerut o porţie. I-am făcut pe voie şi a rezolvat la fel de repede treaba, din patru gâturi vârtoase. Deja începuse să-i sticlească privirea. Cu o voce uşor nesigură îmi bârfea alte colege de redacţie, pe motiv că ele ar fi slabe şi frumoase şi s-ar intinde cu şefii noştri. Era un zgomot de fond acceptabil şi ce zicea, chiar dacă nu mă interesa foarte tare, era altceva decât inepţiile pe care eram obligat să le citesc. Era încrezătoare într-un fel de revanşă: "Lasă, că mai am puţin, slăbesc, mă fac frumoasă şi o să le dau clasă la toate paraşutele, să crape de necaz!".
Discursul ăsta m-a făcut să devin brusc amabil şi i-am susurat la ureche că o găsesc atrăgătoare, că nu are de ce să se simtă vexată de cum arată. Se uita la mine vizibil impresionată, avea aerul unui câine care tocmai a primit de mâncare şi e recunoscător. Cunoşteam genul ăsta de atitudine, aşa că am luat-o în braţe. După ce ne-am sărutat de câteva ori am încuiat uşa şi am trecut la acţiune. Am făcut amor destul de incomod, pe biroul meu, care scârţâia din toate încheieturile. Am avut parte de un moment penibil, când fata de la corectură a bătut insistent în uşă. Probabil că a auzit din interior zgomot "de întâmplări", dar, fată discretă, s-a făcut că ia de bun ce i-am spus ulterior, că mă dusesem la chioşcul de jos să iau ţigări.
După ce am terminat, fără să dărâmăm mobilierul destul de şubred, Adina s-a îmbrăcat şi a vrut să plece. Am condus-o până la lift, unde am sărutat-o tandru. Am invitat-o în oraş seara următoare.
A doua zi am venit la muncă mai târziu, după prânz. Stăteam la biroul ei, cu o mutră destul de neagră. M-a chemat pe culoar şi mi-a zis: "Am vorbit cu nutriţionista, eşti un porc, vinul are tanin, mi-a stricat regimu'!"