x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun SUA / De Paşte, familia Bush va citi poveşti la Casa Albă

SUA / De Paşte, familia Bush va citi poveşti la Casa Albă

de Corina Andriuta    |    24 Mar 2008   •   00:00
SUA / De Paşte, familia Bush va citi poveşti la Casa Albă

Mama, soţia, fiica preşedintelui SUA, opt miniştri şi cinci ajutori ai preşedintelui vor citi, luni, poveşti şi povestiri copiilor la Casa Albă, a informat reprezentantul serviciului de presă a preşedintelui, citat de rian.ru.

TRADIŢIE. Cititul cărţilor, întâlnirile cu diverse personaje din desene animate, fac parte din programul tradiţional de sărbătorire a Paştelui la Casa Albă. Una dintre tradiţii o reprezintă rostogolirea ouălelor de Paşte cu lingura pe poiana reşedinţei preşedintelui. Sărbătoarea de Paşte, pentru copii la Casa Albă, va dura de la ora 8.00 până la 14.00. George Bush va felicita copiii şi părinţii lor cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

×
Subiecte în articol: magazin