x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Take That din nou impreuna

Take That din nou impreuna

de Raluca Grintescu    |    19 Mai 2006   •   00:00
Take That din nou impreuna
MUZICA
Dupa zece ani de la destramare, boy-band-ul revine in forta cu un turneu

Cei care au sfaramat inimile atator domnisoare acum zece ani si care au vandut milioane de albume s-au gandit sa se reuneasca, o data cu ideea unui turneu. Bineinteles, fara Robbie Williams. Anuntul a fost facut de catre Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen si Howard Donald acum ceva vreme, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la Londra. Spre surprinderea multora, biletele pentru turneul care a inceput in aprilie in Marea Britanie si Irlanda s-au vandut in prostie, demonstrand ca baietii se bucura inca de succes.

REGASIRE. Ceea ce a trezit interesul pentru o eventuala regrupare a trupei Take That - destramata in 1996 - a fost difuzarea recenta pe ITV a unui documentar despre trupa, cat si lansarea unui album "greatest hits". Documentarul a fost vizionat de catre sase milioane de telespectatori, in timp ce compilatia - aflata pe locul doi in topuri, in Marea Britanie - s-a vandut in 90.000 de copii in prima saptamana de la lansare. Printre cele 15 hit-uri de pe disc se afla si "Relight My Fire", "Could It Be Magic" si "Back For Good". In momentul de fata, cei patru cantareti au compus deja cinci piese, urmand ca dupa incheierea turneului sa intre in studio si sa finalizeze un material discografic, in noua formula, pe care spera sa-l dea gata pana in decembrie.

Robbie Williams a parasit grupul optand pentru o cariera solo, care s-a dovedit a fi fulminanta. Oferta de a se intoarce in grup nu a intarziat insa sa apara. Fiecare membru a primit cate 1,5 milioane de lire sterline. Cu toate acestea, Robbie nu a dat inca nici un raspuns. "Robbie a fost inclus in oferta. Nu stiu ce parere va avea, dar noi vom face turneul fara el. Trebuie!

Din punct de vedere financiar, ideea a fost foarte atragatoare, iar fanii nostri cred ca s-au gandit la fel. Show-urile noastre live sunt cele care ne-au adus celebritatea", a marturisit Barlow.

SUCCES SOLO
Fostul membru Take That a reusit sa sparga recordul de vanzari de bilete, pentru turneul de anul acesta. Williams a vandut 1,6 milioane de bilete intr-o singura zi. De asemenea, a intrat in Guinness Book la capitolul bilete vandute, loc ocupat anterior de trupa N’Sync - care a vandut un milion de bilete la turneul american "No Strings" de acum cinci ani. Robbie are asigurat un loc si in editia din 2007 a Guinness World records.

ACUM SOLO
Nu sunt putini acei artisti care au facut parte dintr-o formatie de succes, dar care au preferat sa paraseasca trupa optand pentru o cariera solo. Unii au avut success, altii nu. In lista de mai jos ii veti putea regasi pe cei in cauza.
  • Gary Barlow (Take That)
  • Sophie Bextor-Ellis (Theaudience)
  • Colin Blunstone (Zombies)
  • Boy George (Bow Wow Wow)
  • Gwen Stefani (No Doubt)
  • Belinda Carlisle (Go Go’s)
  • Eric Clapton (Yardbirds)
  • Edwyn Collins (Orange Juice)
  • Phil Collins (Genesis)
  • Chris Cornell (Soundgarden)
  • Everlast (House Of Pain)
  • Peter Gabriel (Genesis)
  • Stephen Gately (Boyzone)
  • Mikey Graham (Boyzone)
  • Brian Harvey (East 17)
  • Lauryn Hill (Fugees)
  • Bobby Brown (New Edition)
  • Ian Brown (Stone Roses)
  • Captain Sensible (The Damned)
  • Susanna Hoffs (Bangles)
  • Richard Ashcroft (Verve)
  • Phil Bailey (Earth, Wind & Fire)
  • Bryan Ferry (Roxy Music)
  • Sarah Cracknell (Saint Etienne)
  • N’Dea Davenport (Brand New Heavies)
  • Marcella Detroit (Shakespear’s Sister)
  • Peter Framptom (Herd/Humble Pie)
  • Eazy-E (NWA)
  • ×
    Subiecte în articol: take that