Un motociclist portughez, participant la Raliul Europei Centrale, a fost transportat de urgenţă, luni, cu elicopterul, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, după ce a căzut într-o rîpă.
Un motociclist portughez, participant la Raliul Europei Centrale, a fost transportat de urgenţă, luni, cu elicopterul, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, după ce a căzut într-o rîpă.
ACCIDENT UŞOR. Directorul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, Sabin Nemeş Bota, a declarat că motociclistul nu prezintă leziuni traumatice interne şi că starea lui de sănătate este bună. Motociclistul s-a lovit în cădere la gambă şi la umăr. Medicii au afirmat că organizatorii Raliului Europei Centrale nu au semnat niciun protocol cu unitatea spitalicească şi nici nu au luat legătura pentru a se pune la punct detalii, în caz de urgenţă. Astfel, reprezentanţii spitalului au aflat cu întîrziere că urma să fie adus cu elicopterul un participant de la Raliul Europei Centrale: "Este o circulaţie de informaţii foarte slabă între sisteme. Noi nu am fost solicitaţi să intervenim, dar ne-am autosesizat pentru că ştiam că va fi Raliul Europei Centrale. Cei care au organizat raliul au sistemul lor de asistenţă medicală. Noi nu am ştiut nici că vine elicopterul, am aflat întîmplător de la o cunoştinţă de la turnul de control din Aeroportul Baia Mare că ne vine un elicopter cu un pacient", a spus directorul medical Sabin Nemeş Bota. Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă au fost informaţi că urma să mai vină un motociclist rănit, însă surse neoficiale spun că acesta ar fi fost transportat la spitalul din Debrecen, Ungaria.