x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Triunghiul...

Triunghiul...

de Sebastian S. Eduard    |    21 Noi 2008   •   00:00

Poetul Dylan Thomas şi cuceririle sale...



Două femei sunt atrase de un poet carismatic. Pasiunea legendarului poet Dylan Thomas este arătată prin viaţa a două femei extraordinare. Vera Phillips şi Dylan au fost iubiţi în adolescenţă; după zece ani, cei doi se vor regăsi la Londra. Ea este cântăreaţă, în timp ce el scrie scenarii pentru filmele de propagandă ale guvernului.

RIVALITATE. Cei doi foşti iubiţi simt din nou atracţie unul faţă de celălalt, dar Thomas este căsătorit acum cu aventuroasa Caitlin. În ciuda rivalităţii lor în dragoste, cele două femei încep să lege o strânsă prietenie. Caitlin se lasă în voia propriilor infidelităţi şi recunoaşte un comportament similar la soţul ei. Ea ştie că legătura lui cu Vera este cu totul diferită şi nu poate provoca pericol. Dezordinea din viaţa sentimentală a Verei continuă. Ea se mărită cu admiratorul ei devotat, William Killick, dar nu poate nega atracţia faţă de Dylan. Când William este plecat în străinătate, iar însărcinata Vera pleacă în Ţara Galilor împreună cu Caitlin şi Dylan, lupta dintre mintea şi inima ei va deveni mult mai acerbă.


DVD Mome

ANOTHER CINDERELLA STORY. Bazat pe povestea clasică a Cenuşăresei, dar adaptat într-o manieră modernă şi revoluţionară, filmul "Another Cinderella story" o are în centrul acţiunii pe Mary, care locuieşte împreună cu mama ei vitregă, Dominique Blatt, o fostă vedetă pop, şi cu cele două surori vitrege. Ea visează să studieze în Manhattan şi să întâlnească marea dragoste a vieţii, dorinţă ce pare să i se împlinească atunci când îl cunoaşte pe Joey Parker. La un bal mascat, ei dansează împreună toată noaptea şi se îndrăgostesc nebuneşte unul de celălalt, dar atunci când orologiul bate miezul nopţii fata se grăbeşte spre casă, lăsând în urma ei nu un condur, ci un I-pod. Restul îl intuiţi, nu?

FRATELE LUI MOŞ CRĂCIUN. Fred Claus a trăit toată viaţa în umbra fratelui său. El s-a străduit, dar n-a putut să-l egaleze niciodată pe fratele său mai mic, Nicholas, care era perfect... ei, bine... un sfânt. Cu adevărat, Nicholas a crescut în altruism, devenind un model pentru ceilalţi, în timp ce Fred a ajuns la polul opus: obraznic, leneş şi, în plus, ghinionist şi falit. Datorită insistenţelor doamnei Claus, Nicholas cade în final de acord să-şi ajute fratele, dar cu o condiţie: să vină la Polul Nord şi să-şi câştige existenţa muncind în atelierul său. Problema e că Fred nu poate fi uşă de biserică şi, fiindcă se apropie Crăciunul, ar putea pune în pericol cea mai frumoasă sărbătoare a anului.


Îmbârligături british

Dragoste interzisă şi maturizare în Anglia dintre cele două războaie mondiale. Tânărul Charles Ryder intră în nobilul clan Marchmain intrigat întâi de mezinul familiei, Sebastian, apoi captivat de frumoasa lui soră, Julia. Destinul relaţiilor lui Charles cu familia condusă de autoritara lady Marchmain este imaginea în oglindă a unei Anglii decadente, incapabilă să-şi revină după primul război mondial.

×
Subiecte în articol: film